Ministrul Eugen Teodorovici: Se analizează legalizarea consumului de canabis în România

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a spus miercuri că se analizează legalizarea canabisului în România în scopuri medicinale, așa cum se procedează deja în unele țări din Uniunea Europeană.

Legalizarea canabisului în scopuri medicale este o practică utilizată în multe ţări europene, în special pentru pacienţii care suferă de cancer în faze terminale, această temă fiind analizată la Ministerul Sănătăţii, a declarat ministrul Finanţelor.

Potrivit ministrului, tratarea pacienţilor cu boli în fază terminală constituie un argument care justifică o astfel de procedură de legalizare şi utilizare a canabisului în scopuri medicale.

"Nu ştiu la Guvern, dar ieri (n.r. - marţi) a fost la Ministerul Sănătăţii comisia de profil, înseamnă că asta este direcţia în care se merge. Este deja o practică europeană şi justificarea există, medical vorbind. Fiind în fază terminală pacienţii, probabil că e o cale de a diminua suferinţele pe care aceştia le au. Totdeauna ne raportăm la ce este în alte state. Sunt multe practici în ţări europene legalizate care aduc avantaje. (...) Desigur, în România, unii văd multe dezavantaje pe mai multe subiecte în aceeaşi situaţie. Dar deocamdată e prematur să ne pronunţăm", a afirmat Teodorovici la Parlament întrebat pe această temă, potrivit Agerpres.

El a fost de părere că, în mod sigur, se va ajunge în anii care urmează şi în România la o dezbatere publică pe mai multe subiecte cum este şi acesta.

Citește și
Leo Iorga
Unul dintre cei mai cunoscuți soliști vocali de rock din România susține legalizarea canabisului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În februarie, europarlamentarii au adoptat, la Strasbourg, o rezoluţie privind utilizarea canabisului în scopuri medicale şi fac apel la statele membre ale Uniunii Europene să profite de potenţialul acestor tipuri de medicamente.

Potrivit News.ro, în text se arată că niciun stat membru al UE nu autorizează fumatul canabisului în scopuri medicale şi nu permite cultivarea la domiciliu a canabisului în scopuri medicale; convenţiile ONU şi dreptul internaţional nu împiedică utilizarea canabisului sau a produselor pe bază de canabis în tratarea anumitor afecţiuni; nu există nicio reglementare internă a UE referitoare la introducerea pe piaţă a medicamentelor pe bază de canabis.

Rezoluţia îndeamnă Comisia şi statele membre să abordeze această problemă la nivelul entităţilor care reprezintă bariere de reglementare, financiare şi culturale ce frânează cercetarea ştiinţifică în ceea ce priveşte utilizarea canabisului în scopuri medicale şi cercetarea privind canabisul în general, dar şi să definească condiţiile necesare pentru desfăşurarea de cercetări ştiinţifice independente şi credibile, pe baza unei game largi de materiale, în ceea ce priveşte utilizarea canabisului terapeutic.

Uniunea Europeană ar trebui, de asemenea, să cerceteze mai mult şi să stimuleze inovaţia cu privire la proiectele medicinei bazate pe canabis.

Membrii PE au afirmat că există dovezi privind eficienţa canabisului în creşterea poftei de mâncare şi în limitarea scăderii în greutate asociată cu HIV/SIDA. Canabisul utilizat în scop medical poate diminua simptomele unor boli mintale precum psihoze, sindromul Tourette, dar şi în cazul epilepsiei, Alzheimer, cancer, artrite şi glaucom. În plus, reduce riscul de obezitate şi diabet şi diminuează durerile menstruale.

În vreme ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat oficial că CBD, compusul canabisului, nu ar trebui să fie clasificat drept substanţă controlată, legislaţia din statele membre UE diferă mult pe acest subiect.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cea mai mare plantaţie de de canabis din România, lângă o mănăstire. Explicaţia proprietarilor
Cea mai mare plantaţie de de canabis din România, lângă o mănăstire. Explicaţia proprietarilor

Cea mai mare plantaţie de canabis din România a fost descoperită joi de DIICOTla 30 de kilometri distanţă de Iaşi, lângă mânăstirea Hadâmbu

Unul dintre cei mai cunoscuți soliști vocali de rock din România susține legalizarea canabisului
Unul dintre cei mai cunoscuți soliști vocali de rock din România susține legalizarea canabisului

Unul dintre cei mai cunoscuți soliști vocal de rock din România, Leo Iorga, a anunțat public faptul că, de acum înainte, se va implica ”activ” în susținerea legalizării în România a canabisului medicinal.

Canabisul, cel mai popular drog în România. Cât de mult a crescut consumul în ultimii ani
Canabisul, cel mai popular drog în România. Cât de mult a crescut consumul în ultimii ani

Autorităţile sunt alarmate de creşterea rapidă a consumului de droguri.

Cele mai mari culturi de canabis din România, ”de ordinul câtorva tone”. VIDEO din dronă
Cele mai mari culturi de canabis din România, ”de ordinul câtorva tone”. VIDEO din dronă

Procurorii DIICOT Timișoara au reținut 3 persoane pentru trafic de droguri, după ce au descoperit mai multe culturi de canabis.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.