Mesajul lui Klaus Iohannis de 23 august: ”Să nu uităm niciodată eroismul lor!”

Klaus Iohannis la Baza Militara Mihail Kogalniceanu
Facebook.com

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 23 august, un mesaj cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului.

Șeful statului vorbește despre Pactul Ribbentrop-Molotov, ”un act laș și mincinos care avea să conducă la curmarea destinelor a milioane de oameni, mutilarea viitorului societăților europene, călcarea în picioare a libertății, sub toate formele ei”.

De asemenea, șeful statului spune că 23 august - care este Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului - ne obligă să ”ne amintim de victimele inocente ale regimurilor criminale”.

Mesajul integral al președintelui Klaus Iohannis:

”În urmă cu opt decenii a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, un act laș și mincinos care avea să conducă la curmarea destinelor a milioane de oameni, mutilarea viitorului societăților europene, călcarea în picioare a libertății, sub toate formele ei, alimentând atitudinea disprețuitoare față de viață și demnitatea umană. Așa-zisa împărțire a sferelor de influență în Europa între Germania nazistă și Uniunea Sovietică a însemnat pervertirea flagrantă a celor mai elementare principii de drept internațional și intrarea în epoca haosului și a războiului.

Citește și
Regele Mihai in Parlament 2011
23 august 1944, momentul ce a dus la supravietuirea Romaniei? Semnificatia istorica a zilei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pactul Ribbentrop-Molotov a fost alianța răului absolut. Sub aparenta grijă față de popoare, totalitarismele au fracturat și falimentat societățile europene și au sădit nesfârșita suferință umană. Consecințele dezastruoase ale fascismului și comunismului au dăinuit mult timp și după căderea regimurilor totalitare, privând generații întregi de drepturi inalienabile și făcând tranziția spre democrație un proces dificil și dureros.

Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului ne obligă să reiterăm condamnarea fermă a celor două ideologii, sub toate formele lor, să ne amintim de victimele inocente ale regimurilor criminale și să păstrăm nealterată memoria lor.

Doar o societate care își cunoaște istoria și recunoaște ce a fost drept și ce a fost greșit în trecutul său demonstrează că este pregătită să întărească democrația internă. Onorarea memoriei victimelor regimurilor totalitare nu înseamnă doar comemorare, ci și acțiune fermă în acord cu principiile democrației autentice.

Aducerea-aminte ne obligă să continuăm, și mai hotărâți, pe drumul combaterii extremismului, intoleranței și opresiunii. În fața tuturor încercărilor de dezbinare, a tentativelor de relativizare a crimelor fascismului și comunismului, precum și pentru combaterea acelor voci care neagă valorile democrației și civilizației europene, avem datoria să acționăm cu vigilență și fermitate pentru a apăra și păstra nealterate valorile civilizației europene.

Să ne amintim, totodată, și de actul salvator pe care Regele Mihai I al României, alături de brava Armată română, înconjurat de destoinici oameni politici și iluștri diplomați, l-a făcut acum 75 de ani, când a decis ieșirea României dintr-o alianță extrem de toxică și nefastă, salvând pământul țării și numeroase vieți omenești. Evenimentul de la 23 august 1944 rămâne un mare act de curaj în istoria noastră recentă. Amintirea sa este o datorie de onoare față de toți cei care au acționat cu bună-credință pentru salvarea statului român și pentru întoarcerea noastră către valorile euroatlantice. Intrarea țării în zona de influență sovietică și implicit sub zodia comunismului, după ce România tocmai ieșise din epoca fascismului, este o dovadă elocventă a unui destin tragic pe care națiunea noastră l-a împărtășit, alături de alte națiuni europene, în secolul trecut.

În toată această perioadă sumbră din istoria națiunii noastre, cei care s-au opus regimurilor totalitare cu sacrificii enorme și chiar cu prețul vieții au luptat, cu mult curaj și simț civic, pentru libertate și demnitate. Le suntem datori tuturor acestor oameni și avem obligația să le cinstim memoria și să nu uităm niciodată eroismul lor.

Despre mutilarea istoriei noastre de către regimurile fascist și comunist trebuie să le vorbim generațiilor viitoare și poate cea mai importantă pildă a acestei tragedii, pe care cel mai adesea manualele de istorie nu o pot transmite, este aceea că pacea și prosperitatea nu vin de la sine și nici nu reprezintă câștiguri definitive. Pentru aceste deziderate și mai ales pentru a putea construi o societate democratică sănătoasă, avem dreptul de a cunoaște adevărul istoric și responsabilitatea de a proteja și promova principiile democrației, ale statului de drept, libertatea, de a respecta și apăra drepturile fundamentale.”

Ziua de 23 august, ziua Pactului Ribbentrop-Molotov, a fost stabilită de Parlamentul European, printr-o Declarație din anul 2008, ca Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Nazismului și Comunismului.

Totodată, în anul 2011, Parlamentul României, prin Legea nr. 198, a declarat ziua de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
"Moment tragic pentru natiunea romana." Mesajul transmis de presedintele Iohannis cu ocazia zilei de 23 august

Presedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul Zilei comemorarii victimelor fascismului si comunismului, in care subliniaza ca actiunile si initiativele radicale, utopice si extremiste trebuie prevenite, inclusiv cele de pe scena politica.

23 august 1944, momentul ce a dus la supravietuirea Romaniei? Semnificatia istorica a zilei
23 august 1944, momentul ce a dus la supravietuirea Romaniei? Semnificatia istorica a zilei

La data de 23 august 1944, Romania a intors armele si s-a alaturat Natiunilor Unite in lupta impotriva puterilor Axei.

Gaddafi a vandut peste 20% din aurul Libiei, inainte de caderea regimului. Ce a<b> fa</b>cut cu banii
Gaddafi a vandut peste 20% din aurul Libiei, inainte de caderea regimului. Ce a facut cu banii

Fostul lider libian Muammar Gaddafi a vandut peste 20% din rezervele de aur ale tarii in ultimele zile ale regimului cazut la 23 august, a anuntat joi guvernatorul Bancii centrale libiene, Qassem Azzoz, relateaza AFP.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.