Mai mulți bani pentru pensionari. Exemple de calcul. Cât vor primi în plus pensionarii după nivelul actual

bani, lei
Shutterstock

Liderii coaliţiei guvernamentale au convenit, luni, creşterea pensiilor cu 12,5%, la care vor adăuga ajutoare pentru cei cu pensii până în 3.000 de lei.

Aceste măsuri vizează o încadrare într-o anvelopă de 15,8% şi un impact bugetar de 17,5 miliarde de lei.

Astfel, punctul de pensie ar urma să crească cu 12,5% anul viitor. Cei cu pensii sub 1.500 de lei ar urma să primească un ajutor de 1.000 de lei, cei cu pensii între 1.500 şi 2.500 de lei - 800 de lei, iar cei cu pensii între 2.500 şi 3.000 de lei - 600 de lei.

Exemple de calcul. Cât vor primi în plus pensionarii după nivelul actual

1. Un pensionar care încasează acum între 1.701 și 2.000 de lei va primi majorarea de 12,5% + 400 de lei (ajutorul care se acordă de două ori pe an) + 700 de lei pentru energie. Cine are peste 1.700 de lei nu mai primește voucherele sociale de 250 de lei la două luni.

2. Un pensionar care are între 2.000 și 3.000 de lei primește în ianuarie majorarea de 12,5% a punctului de pensie și ajutorul de 300 de lei (pe care îl va mai primi o dată în toamnă).

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

3. Cei care au pensie de peste 3.000 de lei nu vor primi decât majorarea de 12,5%. 

În momentul de față circa 91% dintre pensionarii din sistemul public au pensii sub nivelul de 3.000 de lei. Pensii de peste 3.000 de lei au circa 500.000 de persoane. 

Majorări pentru veterani și văduve de război

De asemenea, s-ar fi convenit ca indemnizaţia acordată veteranilor de război şi văduvelor de război să crească cu 30% şi acordarea unei a 13-a indemnizaţii pentru persoanele cu handicap.

Într-o postare pe Facebook, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că se va acorda un sprijin de 1.400 de lei împărțit în două tranșe semestriale ca sprijin pentru plata facturilor la energie pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani și care au pensii mai mici de 2.000 de lei.

„În ultimele săptămâni s-a discutat foarte mult despre procente și cifre, dar mai puțin despre viața oamenilor.

Pentru PSD nu a fost niciodată vorba de cifre sau procente, ci despre oameni și despre ceea ce au ei nevoie acum. Despre #echitate, despre a-i ajuta pe cei care au cel mai mult nevoie de ajutor.

În total, vom veni cu un pachet social de 26,65 miliarde de lei de #SprijinpentruRomânia.

Am considerat că fiecare categorie trebuie ajutată diferit, iar susținerea din partea statului trebuie să meargă în proporție mai mare la cei care resimt din plin efectele crizei economice. Și aici mă refer atât la persoanele active - salariații cu salariu minim - prin creșterea salariului minim la 3.000 lei ( din care 200 de lei scutiți de taxe), cât și la cei care un muncit o viață și cu toate acestea au acum pensii mici. În plus, vrem să continuăm să încurajăm sectorul construcțiilor să se dezvolte și de aceea vom crește salariul minim în acest domeniu la 4.000 de lei, cu scutirile de taxe existente și în prezent.

Am spus încă din septembrie că majorarea pensiilor trebuie făcută diferențiat, sprijinindu-i mai mult pe cei care au pensii mai mici. Am fost consecvenți și am reușit să-i convingem și pe partenerii de Coaliție de justețea propunerii PSD.

Astfel, de la 1 ianuarie toate pensiile vor crește cu un procent de 12,5 %, respectiv punctul de pensie va fi de 1.784 de lei.

Totodată, vom continua acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii sub 3.000 lei astfel: 1000 de lei până în 1.500 de lei, 800 de lei până în 2.000 de lei și 600 de lei până în 3.000 de lei. Acest sprijin va fi împărțit în două tranșe pe parcursul anului 2023.

De asemenea, se va acorda un sprijin de 1.400 de lei împărțit în două tranșe semestriale ca sprijin pentru plata facturilor la energie pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani și care au pensii mai mici de 2.000 de lei.

În plus, persoanele cu venituri de până la 1.700 de lei vor primi carduri pentru alimente în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului 2023.

În ceea ce privește protejarea persoanelor cu handicap, se va acorda cea de-a 13-a indemnizație.

Totodată, se va actualiza cu rata inflației indemnizația pentru veteranii și văduvele de război – aceste indemnizații fiind înghețate din anul 2018, creșterea fiind de aproximativ 30%.

De la 1 ianuarie 2023, alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate cu rata inflației.”

Ciucă: PNL s-a opus ferm unor creşteri mai mici de 15% şi a obţinut în negocieri creşteri totale care depăşesc 15,8%

”În şedinţa Coaliţiei de guvernare, care a avut loc în această seară, am decis următoarele: Pentru pensiile pe contributivitate, am decis creşterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei. Totodată, anul viitor vom continua acordarea unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel: 1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 şi 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 şi 3.000 de lei. Sumele vor fi împărţite în două tranşe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023”, a explicat Nicolae Ciucă, luni seară, într-o postare pe Facebook.

El a menţionat că persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi şi anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, odată la două luni, pe tot parcursul anului.

”Vom acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărţită în două tranşe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta şi din iarna viitoare. Am convenit, de asemenea, ca alocaţiile de stat pentru copii să fie actualizate cu rata inflaţiei, persoanele cu handicap să primească o a treisprezecea indemnizaţie, iar indemnizaţiile pentru veteranii şi văduvele de război să fie actualizate cu rata inflaţiei, începând din 2018, însemnând o creştere totală de aproximativ 30 de procente. Perioada pe care o traversăm este una marcată de multiple crize la nivel mondial şi trebuie să asigurăm o amortizare a efectelor generate de inflaţia crescută. De aceea, PNL s-a opus ferm unor creşteri mai mici de 15% şi a obţinut în negocieri creşteri totale care depăşesc 15,8%”, a subliniat premierul Ciucă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Bode: „PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, pe Nicolae Ciucă. PNL, vioara întâi în orice guvernare, până în 2028”
Bode: „PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, pe Nicolae Ciucă. PNL, vioara întâi în orice guvernare, până în 2028”

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat duminică, că PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, în persoana lui Nicolae Ciucă şi cu alegerile locale şi prezidenţiale câştigate, alegerile generale vor da un rezultat favorabil PNL.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.