Ludovic Orban: Odată cu candidatura la funcţia de preşedinte al PNL trebuie să iau în serios şi candidatura la preşedinţie

Ludovic Orban
Pro TV

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat marţi seară, că ştie că, odată cu candidatura la funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, trebuie să ia foarte în serios şi candidatura la preşedinţia României.

El a precizat că va face analize serioase, pentru ca alegerile să fie câştigate cu cel mai bun candidat.

"E prematur, cum a spus colegul meu Florin Cîţu, să vă dau un răspuns. Sunt conştient de faptul că, odată înscris în lupta pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, odată cu acest mandat, trebuie să iau în calcul şi candidatura la Preşedinţia României, pentru că preşedintele Partidului Naţional Liberal va trebui să intre în lupta pentru alegerile prezidenţiale din 2024. Sigur, pe de altă parte, sunt un om care am în vedere toate alternativele, în politică e bine să ai o gândire strategică”, a declarat Orban la un post de televiziune, potrivit News.ro.

Liderul liberal a precizat că are în vedere toate alternativele posibile, că va face analize serioase, va studia foarte bine situaţia şi va acţiona prin decizii potrivite, pentru obiectivul de a câştiga alegerile prezidenţiale cu cel mai bun candidat.

”Răspunsul este că ştiu că odată cu candidatura la funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal trebuie să iau foarte în serios şi candidatura la preşedinţia României.", a explicat Ludovic Orban.

Citește și
Ludovic Orban, flori
Orban a împărțit flori, fără mănuși: ”Nu pot fi un transmițător al bolii. M-am spălat”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ludovic Orban: Se poartă discuţii privind îmbunătăţirea, flexibilizarea măsurilor de restricţie
Ludovic Orban: Se poartă discuţii privind îmbunătăţirea, flexibilizarea măsurilor de restricţie

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că se poartă discuţii pentru flexibilizarea măsurilor de restricţie impuse în contextul pandemiei de SARS-COV-2.

Orban a împărțit flori, fără mănuși: ”Nu pot fi un transmițător al bolii. M-am spălat”
Orban a împărțit flori, fără mănuși: ”Nu pot fi un transmițător al bolii. M-am spălat”

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a împărțit flori în Parlament fără să țină cont de recomandările ministrului Sănătății, care a spus că ar trebui evitate astfel de gesturi.

Orban: Va trebui să atacăm frontal toată legislaţia în domeniul pensiilor speciale
Orban: Va trebui să atacăm frontal toată legislaţia în domeniul pensiilor speciale

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat miercuri că desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari reprezintă un prim pas, subliniind că toată legislaţia în acest domeniu trebuie atacată "frontal".

Orban: Parlamentul a demarat procedura privind revocarea Avocatului Poporului
Orban: Parlamentul a demarat procedura privind revocarea Avocatului Poporului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat marţi că Parlamentul a demarat procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.