Korodi: UDMR n-ar trebui să intre la guvernare dacă moțiunea de cenzură e adoptată

UDMR
Agerpres

Liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi, a declarat miercuri că Uniunea nu ar trebui să intre la guvernare dacă trece moţiunea de cenzură, dar că o decizie în acest sens nu a fost luată în partid.

"N-am discutat lucrul acesta (intrarea UDMR la guvernare - n.r.). Punctul meu de vedere personal este că n-ar trebui să intrăm, dar o decizie a UDMR nu a fost luată şi nici nu s-a discutat. Eu cred că o perioadă pe care poate să şi-o asume cu celeritate PNL şi pe care putem să o sprijinim, în care echipa guvernamentală poate să conlucreze bine, asta înseamnă că nu sunt din toate partidele politice din Opoziţie, poate să fie o soluţie mai eficientă pentru perioada aceasta", a spus el, la RFI, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă va intra UDMR la guvernare după alegerile parlamentare de anul viitor, Attila Korodi a pledat pentru o alianţă. "Am fi deschişi pentru a discuta cu partidele de Opoziţie o alianţă, dar din nou este punctul meu de vedere", a arătat deputatul UDMR.

Acesta a amintit decizia luată de UDMR de a vota în bloc moţiunea de cenzură, pe care o consideră un "semn pozitiv", pentru că este nevoie de schimbare.

"E un semn pozitiv şi depinde de seriozitatea celor care şi-au asumat prin semnătură sprijinirea acestei moţiuni şi nu vorbesc neapărat de partide politice, cât de fiecare parlamentar în parte, dacă moţiunea poate să treacă sau nu. Luni se va depune moţiunea de cenzură, aşa arată datele. De acolo începe o săptămână de foc şi sunt convins că şi partidele de guvernământ vor încerca prin toate mijloacele politice să blocheze un vot majoritar pentru moţiunea de cenzură.

Citește și
Victor Ponta
Ponta: Votăm moțiunea la vedere. Acest caraghioslâc trebuie să înceteze
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nu am semne de întrebare, dar raţionamentul meu spune că în politica românească foarte multe lucruri se pot întâmpla. (...) Niciodată UDMR, în ultimii 30 de ani de când este în politică, nu s-a dezis de cuvântul dat. Grupul UDMR va vota în bloc pentru moţiunea de cenzură", a precizat Korodi.

Potrivit acestuia, important este ca prima săptămână după depunerea moţiunii de cenzură să fie coordonată corect de PNL.

"Să reuşească să construiască un guvern fără ambiţii foarte mari (PNL - n.r.), un guvern care se focalizează pe o guvernare optimă pentru un an de zile, să reuşească să coaguleze cât mai multe forţe politice. Şi chiar dacă va fi un guvern minoritar, să poată să ducă mai departe această misiune. Este nevoie de o schimbare şi schimbarea o pot da ei (liberalii - n.r.), pentru că şi-au asumat lucrul acesta. Câte partide vor face parte din guvern - e prea devreme să vorbim. (...) Dar e important ca în momentul unei decizii pozitive pentru moţiunea de cenzură cu celeritate PNL să-şi definească strategia şi să aibă un dialog constructiv cu toate partidele din Opoziţie", a adăugat deputatul UDMR.

El a menţionat, în context, că "PSD trebuie să tragă câteva concluzii serioase, după perioada acestui an de zile, şi să-şi asume anumite eşecuri şi anumite elemente care au definit în sens negativ colaborarea parlamentară".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Orban: Anticipatele, cea mai bună soluţie. PNL e pregătit și pentru un guvern minoritar
Orban: Anticipatele, cea mai bună soluţie. PNL e pregătit și pentru un guvern minoritar

Ludovic Orban afirmă că liberalii doresc organizarea de alegeri anticipate, în cazul în care moţiunea de cenzură va trece de votul Parlamentului, PNL fiind „pregătit” să-şi asume guvernarea, inclusiv sub forma unui guvern minoritar.

Ponta: Votăm moțiunea la vedere. Acest caraghioslâc trebuie să înceteze
Ponta: Votăm moțiunea la vedere. Acest caraghioslâc trebuie să înceteze

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, spune că toţi parlamentarii partidului au semnat moţiunea de cenzură şi o vor vota la vedere.

Hunor: Trebuie rezolvată foarte repede criză politică. Vom vota o moţiune de cenzură
Hunor: Trebuie rezolvată foarte repede criză politică. Vom vota o moţiune de cenzură

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă că actuala criză politică trebuie rezolvată foarte repede şi că Uniunea democrată Maghiară din România va vota o eventuală moţiune de cenzură depusă de Opoziţie.

UDMR anunță că votează moțiunea de cenzură și nu susține un Guvern minoritar
UDMR anunță că votează moțiunea de cenzură și nu susține un Guvern minoritar

Alegerile anticipate sunt excluse în acest an, spune la RFI preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.