Klaus Iohannis, alături de Joe și Jill Biden, la recepţia în onoarea şefilor de stat prezenţi la Adunarea Generală ONU

Klaus Iohannis și Carmen Iohannis
Facebook / Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în SUA pentru Adunarea Generală a ONU, a participat alături de soția sa la recepția tradițională oferită de președintele american Joe Biden și Prima Doamnă Jill Biden.

„Alături de Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, și Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, cu prilejul recepției oferite, la New York, în onoarea Șefilor de delegații prezenți la cea de-a 77-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite”, este mesajul transmis pe pagina de Facebook a președintelui Iohannis.

.

Iohannis a condus, marţi şi miercuri, delegaţia României care a participat la Adunarea Generală a ONU. La New York, şeful statului a mai luat parte la Summitul Global Food Security şi a avut o întrevedere cu preşedintele Grupului Băncii Mondiale, David Malpass. 

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Întâlnire cu românii din SUA

Preşedintele s-a întâlnit, joi, cu membri ai comunităţii româneşti de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii, context în care a afirmat că România este într-o situaţie complicată din cauza războiului din Ucraina, dar că ţara noastră merge bine şi economia este în creştere.

 

"România este într-o situaţie, pe de o parte, extrem de complicată, din motive legate de războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei, (...) pe de altă parte, cred că este bine să se ştie că românii şi Guvernul României nu stau degeaba, se implică, muncesc şi în mod, pentru mulţi, surprinzător, pentru mine, natural, România merge bine şi economia românească creşte. Este o veste foarte, foarte pozitivă. În ce priveşte crizele cu care ne confruntăm în România, cred că suntem într-o situaţie în care nu am fost demult, este criză, peste criză, peste criză şi totuşi ne descurcăm. (...) Am vrut să vă descriu aceste lucruri, pentru ca să înţelegeţi că avem o situaţie care, pe de o parte, este plină de dificultăţi, pe de altă parte, este plină de oportunităţi şi doar ingeniozitatea şi inventivitatea şi dărnicia românilor face ca în toate aceste crize să avem, totuşi, surprinzător, o creştere economică şi, în mod nesurprinzător, această inovativitate, ingeniozitate şi hărnicie face ca şi dumneavoastră să o duceţi bine aici", a spus Iohannis.

Şeful statului a arătat că România a primit aproape 2 milioane şi jumătate de refugiaţi ucraineni şi a contribuit la exportul de cereale din Ucraina.

"Până acum, 60% din cerealele ucrainene au fost exportate prin România şi în continuare facem eforturi pentru a creşte acest aport", a declarat Iohannis.

Șeful statului a vorbit şi despre Parteneriatul Strategic cu SUA.

"Dacă vrem să vedem ce s-a întâmplat în Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA în 25 de ani, putem să vedem, sigur, în primul rând, zona de securitate. Şi la momentul acesta când vorbim, foarte mulţi militari americani, cu dotări dintre cele mai moderne, se află în bazele din România. Pe de altă parte, şi datorită sprijinului american, România este în NATO. Este cea mai puternică garanţie de securitate de care a beneficiat România vreodată, dar nu este singura zonă. Zona economică din Parteneriatul Strategic s-a dezvoltat foarte mult în ultima vreme. Sunt foarte multe firme din Statele Unite care activează în România. Sunt încă, din păcate, foarte puţine firme româneşti care activează în Statele Unite, dar poate aici mai e loc de dezvoltare", a mai afirmat Iohannis.

El a apreciat faptul că românii stabiliţi în Statele Unite reprezintă o punte extraordinar de importantă între România şi SUA.

Şeful statului a fost însoţit la eveniment de soţia sa, Carmen Iohannis. Cei doi au făcut fotografii cu participanţii la eveniment.

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a arătat că sunt mai bine de 17 ani de când un şef al statului român a ajuns la San Francisco, pe Coasta de Vest a SUA.

"Mă bucur că această întâlnire cu românii americani are loc într-un moment special, în anul în care aniversăm 25 de ani de Parteneriat Strategic între România şi Statele Unite. Aşa cum istoria celor 25 de ani a dovedit-o, avem, într-adevăr, ceva demn de sărbătorit: prietenie, securitate, prosperitate, iar în ultimul an, valoarea acestui parteneriat a devenit mai evidentă ca niciodată. Parteneriatul acesta este despre oameni, despre ce am realizat împreună. Când spun împreună, nu mă gândesc doar la instituţiile care au trudit la acest edificiu, ci şi la românii simpli, care au transformat Parteneriatul Strategic din idee în realitate: militari, antreprenori, profesori, studenţi, sportivi şi mulţi alţii, care au însemnat pentru prietenii noştri americani pur şi simplu România. Noi nu am aliat doar armate, ci am aliat şi suflete şi mă gândesc, totodată, la membrii comunităţii româno-americane, care contribuie cu talentul, cu munca, cu energia şi cu dedicaţia lor la ceea ce înseamnă visul american", a declarat Muraru.

La eveniment au luat parte aproximativ 300 de persoane, fiind invitaţi reprezentanţi ai comunităţii româneşti de pe Coasta de Vest a SUA, precum şi consulii generali şi cei onorifici ai României în SUA.

Comunitatea de români din SUA este a cincea ca număr după cea din Italia, Spania, Marea Britanie, Germania. În 2020, numărul românilor din SUA era estimat la peste 450.000.

Vineri, şeful statului urmează să se întâlnească cu antreprenori români din Silicon Valley.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant

Fostul preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, vineri, cu ocazia prezenţei sale la Tribunalul Vaslui, că deşi nu mai este membru al partidului a rămas un simplu simpatizant PSD.

Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată
Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Ciucă, despre decizia lui Biden privind utilizarea armamentului american de către Ucraina: E o decizie unilaterală
Ciucă, despre decizia lui Biden privind utilizarea armamentului american de către Ucraina: E o decizie unilaterală

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat vineri că decizia preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, de a permite Ucrainei să folosească armamentul american pentru a lovi ţinte pe teritoriul rusesc este una "unilaterală".

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.