Iohannis, despre certificatul Covid: Trebuie să avem grijă să nu ducă la discriminări între cetăţenii europeni

Klaus Iohannis
Presidency.ro

Certificatul verde digital va înlesni libera circulaţie, a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis, care a subliniat însă că acesta nu trebuie să ducă la discriminări între cetăţenii europeni, scrie Agerpres. 

"Avem teme importante care vor fi discutate în această seară şi mâine toată ziua. Avem o discuţie despre evoluţia pandemiei şi aici sunt două teme care şi pentru noi au o importanţă deosebită. Prima temă este certificatul COVID, certificatul digital, care într-un timp rezonabil de scurt trebuie să fie la dispoziţia cetăţenilor europeni şi cred că este un lucru bun, acest certificat va înlesni libera circulaţie, însă trebuie să avem grijă ca acest certificat să nu ducă la discriminări între cetăţenii europeni", a spus şeful statului, înainte de reuniunea extraordinară a Consiliului European, care se desfăşoară la Bruxelles, luni şi marţi.

Şeful statului a subliniat că în contextul pandemiei de COVID-19 este nevoie de solidaritate.

"Avem, pe de altă parte, legat de pandemie, legat de vaccinare, tema solidarităţii, solidarităţii cu alte state, cu state terţe. În cazul nostru vorbim, de exemplu, despre Moldova. Noi am donat deja 300.000 de doze de vaccin Moldovei, dar sigur că şi alţii trebuie să facă lucruri similare pentru a ne asigura că avem o distribuire echitabilă a vaccinurilor", a spus preşedintele Iohannis.

El a arătat că la reuniunea Consiliului European se va discuta şi despre schimbările climatice, despre relaţiile cu Rusia, cu Marea Britanie după Brexit, situaţia din Orientul Mijlociu, precum şi despre avionul deturnat în Belarus.

Citește și
aeroportul din Cluj-Napoca
Un bărbat a prezentat un buletin fals de analiză PCR, în aeroportul din Cluj-Napoca
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scade dramatic interesul românilor pentru serul anti-COVID. Numărul celor vaccinați zilnic s-a înjumătățit
Scade dramatic interesul românilor pentru serul anti-COVID. Numărul celor vaccinați zilnic s-a înjumătățit

45 la sută din populația României este în prezent imunizată anti-COVID, fie prin vaccinare, fie pe cale naturală.

Un bărbat a prezentat un buletin fals de analiză PCR, în aeroportul din Cluj-Napoca
Un bărbat a prezentat un buletin fals de analiză PCR, în aeroportul din Cluj-Napoca

Conducerea spitalului din Bistrița a hotărât să securizeze rezultatele testelor Real Time PCR după ce o persoană a prezentat în aeroportul din Cluj-Napoca un document falsificat, evident pentru a pleca rapid din ţară cu avionul.

COVID-19 a făcut ravagii în rândul cadrelor medicale. OMS: ”Estimăm că cel puţin 115.000 de angajaţi din sănătate au murit”
COVID-19 a făcut ravagii în rândul cadrelor medicale. OMS: ”Estimăm că cel puţin 115.000 de angajaţi din sănătate au murit”

Cel puţin 115.000 de angajaţi din domeniul sănătăţii au murit din cauza maladiei COVID-19, a declarat luni directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.