Eugen Tomac: Şansele ca Klaus Iohannis să obţină funcţia de preşedinte al Consiliului European sunt aproape inexistente

Eugen Tomac

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac afirmă că şansele ca preşedintele Klaus Iohannis să devină şef al Consiliului European sunt ”aproape inexistente” în orice calcul ne-am poziţiona.

”Pentru ca preşedintele Iohannis să aibă vreo şansă reală din punct de vedere politic, ar trebui ca PNL-ul să câştige alegerile europarlamentare”, consideră el, potrivit News.ro.

”Dacă ne uităm la configuraţia politică din Parlamentul European de astăzi şi proiecţia pentru alegerile de după 9 iunie, în orice calcul ne-am poziţiona, şansele ca preşedintele Iohannis să obţină această funcţie importantă la nivel european de preşedinte al Consiliului European sunt foarte mici", a declarat, la RFI, Eugen Tomac.

El a explicat că ”aceste funcţii vor fi negociate politic imediat după 9 iunie şi evident că, între 10 iunie şi 16 iulie, când îşi începe activitatea noul Parlament ales, toate funcţiile importante la nivel european vor fi negociate”, referindu-se la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, funcţia de preşedinte al Consiliului European, preşedinte al Parlamentului şi Înalt Reprezentant pentru Politică Externă şi Securitate al UE.

”Pentru PPE, partidul care deţine în prezent preşedinţia Comisiei Europene şi dacă la alegerile din 9 iunie PPE îşi va reconfirma poziţia de cel mai mare partid parlamentar european, prima funcţie pe care o va viza şi a şi anunţat deja că o va susţine pe Ursula von der Leyen pentru această poziţie va fi cea de preşedinte al Comisiei Europene. Pentru a obţine mai multe funcţii din cele patru, este necesar să obţină un scor foarte mare şi evident asta ar însemna, pentru ca preşedintele Iohannis să aibă vreo şansă reală din punct de vedere politic, ca PNL-ul să câştige alegerile europarlamentare în România. Or dacă ne uităm la sondaje astăzi, este mult prea departe acest scenariu. De aceea, din punct de vedere procedural şi politic, şansele ca preşedintele Iohannis să obţină funcţia de preşedinte al Consiliului European în momentul de faţă sunt aproape inexistente", a declarat Tomac.

Citește și
klaus iohannis
Klaus Iohannis va ține un discurs în Parlamentul European, primul după 6 ani. Președintele român, scenariu pentru șefia CE
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre funcţia de preşedinte al Consiliului European care ar putea reveni României, şeful Executivului precizând că este o şansă reală, pentru că avem un culoar bun, iar Iohannis ar putea prelua această poziţie în luna mai.

Premierul a mai arătat că el face propunerea de comisar european şi că ţara noastră nu poate avea acelaşi portofoliu de comisar ca cel deţinut în prezent, pe Transporturi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce spun analiștii despre scenariul cu Iohannis președintele Consiliului European. „Ar sugera negocieri destul de înaintate”
Ce spun analiștii despre scenariul cu Iohannis președintele Consiliului European. „Ar sugera negocieri destul de înaintate”

Scenariul potrivit căruia președintele Klaus Iohannis ar putea să-și dea demisia, pentru a ocupa o funcție în Consiliul European, prinde contur.

Klaus Iohannis va ține un discurs în Parlamentul European, primul după 6 ani. Președintele român, scenariu pentru șefia CE
Klaus Iohannis va ține un discurs în Parlamentul European, primul după 6 ani. Președintele român, scenariu pentru șefia CE

Preşedintele Klaus Iohannis va vorbi în plenul Parlamentului European la începutul lunii februarie, au declarat, joi, pentru AGERPRES, surse oficiale.

Care sunt șansele ca Iohannis să preia șefia Consiliului European, iar Ciucă să ajungă la Cotroceni
Care sunt șansele ca Iohannis să preia șefia Consiliului European, iar Ciucă să ajungă la Cotroceni

Un nou scenariu politic lansat de unii dintre parlamentari îi are ca protagoniști pe Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă.

Scenariu surpriză. Iohannis ar putea pleca de la Cotroceni mai repede, iar Nicolae Ciucă ar prelua mandatul de președinte
Scenariu surpriză. Iohannis ar putea pleca de la Cotroceni mai repede, iar Nicolae Ciucă ar prelua mandatul de președinte

Coaliția PSD-PNL a discutat într-o ședință care a avut loc luni un scenariu potrivit căruia Klaus Iohannis ar putea demisiona de la Cotroceni, pentru a ocupa funcția de președinte interimar al Consiliului European, au declarat surse pentru Știrile Pro TV.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.