Eugen Ţapu-Nazare (PNL): Pentru deputatul Bulai e mai importantă comunitatea LGBTQ decât comunitatea rurală

eugen tapu nazare
Facebook/ Eugen Țapu-Nazare

Viceliderul grupului PNL din Senat, Eugen Ţapu-Nazare, a declarat, vineri, că nu înţelege atitudinea unor lideri ai USR în ceea ce priveşte Planul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny".

 

Senatorul PNL Neamţ a făcut referire la declaraţiile vicepreşedintelui USR, deputatul Iulian Bulai, care a precizat că nu susţine acest program.

"Actul de guvernare nu înseamnă doar "corectitudine politică", doar în sensul înţeles de Iulian Bulai, ci înseamnă şi dezvoltare. Îmi pare rău că pentru deputatul Bulai este mai importantă comunitatea LGBTQ decât comunitatea rurală din judeţul Neamţ", a declarat senatorul liberal Eugen Ţapu-Nazare.

Parlamentarul a explicat că 65% din populaţia judeţului Neamţ trăieşte în mediul rural şi are nevoie de investiţii.

Citește și
Protest 10 august, Piata Victoriei
PNL și USR-PLUS cer dreptate pentru cei care au fost ”victimele represiunii” din 10 august
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

"Este de neînţeles de ce unii ţin musai să vorbească atunci când ar putea să tacă. De unde această permanentă dorinţă de afirmare? Pentru mine, unii dintre liderii USR, aşa cum este cazul deputatului Iulian Bulai, rămân un veşnic mister. Nu mă interesează ce statui a întruchipat pe unde a fost, nu mă interesează ce atitudini ale sale s-au viralizat în sens negativ, mă contrariază însă dezinteresul său faţă de comunităţile rurale din judeţul care l-au făcut deputat. Ori nu ştie că 65% din populaţia judeţului Neamţ trăieşte în mediul rural, ori este neîmpăcat pentru că USR nu are primari în judeţul Neamţ. Indiferent de motive, Iulian Bulai pare extrem de supărat pe Planul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", anunţat de Guvernul Cîţu, şi critică înainte să priceapă, de parcă nu ar face parte din Coaliţia de guvernare", a declarat viceliderul grupului PNL din Senat.

Eugen Ţapu-Nazare a subliniat că apa, canalizarea şi asfaltul sunt utilităţi esenţiale în toate comunităţile locale, indiferent de cine sunt conduse.

 

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Premierul Cîțu: ”Acum 20 de ani am condus sub influența alcoolului. A fost o greșeală”
Premierul Cîțu: ”Acum 20 de ani am condus sub influența alcoolului. A fost o greșeală”

Premierul Florin Cîțu a declarat miercuri, în timpul briefingului de presă de la Palatul Victoria, că ”acum 20 de ani”, când se afla în SUA, a condus sub influența alcoolului, ceea ce ”a fost o greșeală” pe care și-o asumă.

PNL și USR-PLUS cer dreptate pentru cei care au fost ”victimele represiunii” din 10 august
PNL și USR-PLUS cer dreptate pentru cei care au fost ”victimele represiunii” din 10 august

Liderii PNL și USR-PLUS au cerut, marți, 10 august, să se facă dreptate oamenilor care au fost ”victimele represiunii” din 10 august 2018.

Cîțu nu vrea să demisioneze din Guvern dacă va pierde alegerile pentru șefia PNL
Cîțu nu vrea să demisioneze din Guvern dacă va pierde alegerile pentru șefia PNL

Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, că nu va demisiona din funcţia de prim-ministru dacă va pierde alegerile pentru președinția PNL.

Recomandări
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi

Îmbunătăţirea securităţii pe Flancul Estic al NATO, mai ales în regiunea Mării Negre. Astfel, vom întări securitatea regională şi euroatlantică şi a tuturor celor 32 de Aliaţi.  

Rezultate alegeri locale 2024. Un preot a ieșit din altar și a devenit primar. Un edil aflat în arest a fost votat din nou
Rezultate alegeri locale 2024. Un preot a ieșit din altar și a devenit primar. Un edil aflat în arest a fost votat din nou

De la compozitori la preoți ori persoane aflate în arest, alegerile locale au scos în față tot felul de personaje, unele de-a dreptul controversate, care au câștigat, totuși, încrederea cetățenilor.  

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".