Drulă anunță că au fost aprobate primele exproprieri pentru Autostrada Moldovei. Ce urmează

Autostrada Moldovei
Facebook/Cătălin Drulă

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drușă, a anunțat, miercuri, că Guvernul a aprobat în ședințde la Palatul Victoria primele exproprieri pentru A7, adică Autostrada Moldovei. A7, adică Autostrada Moldovei.

"Veste bună pentru unul dintre cele mai importante proiecte ale României, Autostrada A7, coloana vertebrală care străbate Moldova de la nord la sud. În ședința de Guvern de astăzi, Executivul a aprobat primele exproprieri din județul Prahova pentru sectorul Ploiești-Buzău, pregătind astfel lucrările în teren pentru cel mai avansat tronson al A7", a scris Drulă pe Facebook.

Ministrul a precizat că acest sector este acum în licitație pentru execuție, iar termenul de depunere a ofertelor este 24 august.

Drulă a adăugat că imediat după semnarea contractului, vor începe lucrările în teren, proiectarea fiind deja realizată.

Cătălin Drulă a mai scris că A7 este cel mai mare proiect de infrastructură propus prin PNRR (pentru segmentul Pașcani-Bacău-Focșani-Buzău-A3) și a oferit câteva date despre cum va arăta sectorul Ploiești-Buzău, pe care lucrările vor dura maximum 20 de luni:

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

-lungime - 63 km;
-6 noduri rutiere;
-160 de ha de perdele forestiere;
-42 de poduri + pasaje;
-4 spații de servicii moderne, dotate și cu stații de încărcare electrice.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Autostrada Moldovei va avea staţii de încărcare pentru maşini electrice și perdea forestieră
Autostrada Moldovei va avea staţii de încărcare pentru maşini electrice și perdea forestieră

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat că Autostrada A7 va avea staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice, perdea forestieră, dar nu va avea pistă de biciclete.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.