Florin Cîţu acuză PSD că vrea să introducă în programul de guvernare măsurile lui Liviu Dragnea

florin citu

Florin Cîţu a declarat că există "divergenţe" între PSD şi PNL în ce priveşte modul de administrare a unei economii şi că i se pare "bizar" să discute acum despre măsuri pe care le-a contracarat în perioada în care social democraţii erau conduşi de Liviu Dragnea.

Pe de altă parte, liderul liberal a precizat că nu este vorba despre un "blocaj" în negocieri. El a adăugat că PNL nu se opune măsurilor propuse de social democraţi, dar că liberalii vor ca aceste măsuri să fie bazate pe criterii ale economiei de piaţă.

"Nu e un blocaj. Sunt încă aceste divergenţe, referitoare la modul în care noi vedem cum să administrăm o economie. Noi am arătat în ultimii doi ani de zile că se poate să ai şi venituri bugetare mai mari fără să creşti taxe şi să ai o redistribuţie pe care o face piaţa. Noi aşa credem, că fără intervenţia statului se pot redistribui resurse în economie echitabil, eficient. De partea cealaltă, bineînţeles, se doreşte intervenţia statului, aşa se crede că se poate redistribui avuţia. Pentru mine, oricum, am spus şi ieri şi este bizar să vorbim astăzi de măsurile pe care eu le-am contracarat în programul lui Dragnea - şi taxa de solidaritate, şi impozitul pe venit global, sunt mai multe acolo", a afirmat Cîţu, într-o declaraţie acordată presei la sediul liberalilor.

Premierul interimar a adăugat că măsurile respective, deşi erau prevăzute în programul de guvernare al PSD, nu au fost implementate la momentul respectiv şi că acest lucru arată că programul respectiv a fost "prost".

"M-am uitat, am revăzut în programul acela, cam tot ce era acolo este în acest program. Mi se pare bizar, la doi ani după ce am arătat că acel program a fost prost, pentru că nu au implementat, au avut 45% în Parlament, atunci aveau majoritate şi nu au implementat nici o măsură atunci, nici impozitul pe venit global, nici taxa de solidaritate. Sper să nu vină cu naţionalizarea pilonului II de pensii. (...) Vă spun doar opinia mea, că nu sunt de acord, le-am atacat atunci, când eram în opoziţie, ar fi culmea să le reintroducem astăzi, nu pentru că există o barieră ideologică, pentru că nu funcţionează, pentru că dacă ar fi funcţionat, ar fi fost implementate atunci de PSD", a spus liderul PNL.

Citește și
Marcel Ciolacu, Florin Citu
PNL și PSD au finalizat 95% din acordul politic. Cîţu: au rămas de discutat Finanţele, Justiţia şi Munca
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În ce priveşte programul Start Up Nation, Cîţu a apreciat că banii ar trebui acordaţi în urma unei competiţii, nu "pe ochi frumoşi".

"Am văzut, iarăşi, vorbim despre Start Up Nation 3. Nu este o problemă să ai o măsură care să ajute mediul de afaceri, dar trebuie să fie o măsură care să arate competiţie, cei care vor să aplice la Start Up Nation trebuie să fie în competiţie pentru resurse, nu să le dăm bani, aşa, doar pe ochi frumoşi. Trebuie să arătăm că există şi o investiţie din sectorul privat în acea afacere, asta înseamnă un test al investitorului privat. Sunt multe lucruri de făcut. Deci nu ne opunem măsurilor, dar noi vrem ca aceste măsuri să fie bazate pe criterii ale economiei de piaţă, aşa cum sunt toate ţările dezvoltate", a mai spus Florin Cîţu.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Dacian Cioloş: Nici nu au avut loc negocierile cu noi. Iohannis a jucat un rol determinant
Dacian Cioloş: Nici nu au avut loc negocierile cu noi. Iohannis a jucat un rol determinant

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a declarat că PNL nici nu a avut vreo discuţie cu USR pentru formarea unei majorităţi şi că a existat doar o "întâlnire preliminară", înainte ca liberalii să decidă alături de cine vor guverna.

PNL și PSD au finalizat 95% din acordul politic. Cîţu: au rămas de discutat Finanţele, Justiţia şi Munca
PNL și PSD au finalizat 95% din acordul politic. Cîţu: au rămas de discutat Finanţele, Justiţia şi Munca

Liderul PNL Florin Cîțu și cel al PSD Marcel Ciolacu s-au întâlnit, sâmbătă, pentru a lămuri punctele la care nu s-au înțeles până acum la negocieri și pentru a redacta acordul politic.

Negocierile pentru formarea guvernului s-au blocat la finanțe și justiție. Liberalii au acceptat creșterea pensiilor
Negocierile pentru formarea guvernului s-au blocat la finanțe și justiție. Liberalii au acceptat creșterea pensiilor

Negocierile dintre PSD și PNL pentru formarea guvernului s-au blocat la finanțe și justiție. Liberalii au acceptat totuși creșterea pensiilor, dar noile taxe propuse de PSD nu sunt agreate de Florin Cîțu.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă