Deputatii dezbat moţiunea simplă "Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte!"

deputati
Inquam/ Ilona Andrei

Moţiunea simplă "Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte!", împotriva ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, este dezbătută astăzi, începând cu ora 16,00, în plenul Camerei Deputaţilor.

Ministrul Ştefan este acuzat, în moţiunea simplă iniţiată de PSD, prin care i se cere demisia, de fals în acte publice, "neanchetat încă de organele abilitate, din motive greu de înţeles".

"Dacă marele dramaturg Ion Luca Caragiale ar fi trăit în zilele noastre, cu certitudine ar fi găsit în ministrul 'Grindă' o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru comediile sale în care a surprins atât de bine viciile, neputinţele, orgoliile şi aroganţa clasei politice din România. (...) Prezenta moţiune simplă are drept scop evidenţierea celor mai importate aspecte negative care au marcat mandatul ministrului Ion Ştefan şi care constituie deja motive foarte puternice pentru demiterea sau demisia acestuia de la conducerea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei", susţin semnatarii moţiunii, potrivit Agerpres.

Potrivit PSD, Ion Ştefan şi-a început mandatul "cu un fals, de la care i se trage şi bine-cunoscuta poreclă de ministrul 'Grindă'; în mod ironic, ministrul a devenit mai cunoscut după porecla sa, decât după numele său real".

"În cazul domnului 'Grindă' este vorba de un fals clar în acte publice, neanchetat încă de instituţiile abilitate, din motive greu de înţeles. Chiar în acest moment, pe site-ul Camerei Deputaţilor, la pagina deputatului Ion Ştefan pot fi consultate două declaraţii de avere cu un conţinut contradictoriu, dar care poartă aceeaşi semnătură a domnului ministru. Două declaraţii, în care acesta declară, pentru acelaşi imobil din municipiul Focşani, o suprafaţă diferită: 910 metri pătraţi în declaraţia din iunie 2019 şi 524 metri pătraţi în declaraţia din noiembrie 2019. Este un fals încă nelămurit prin declaraţiile publice ale ministrului", se arată în moţiune.

Citește și
Calin Popescu Tariceanu
De ce vrea Guvernul Orban să prelungească starea de alertă. Explicația găsită de ALDE
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În opinia social-democraţilor, "problemele de integritate ale ministrului nu se manifestă doar în declaraţiile sale de avere. Ele sunt ridicate la rangul de politică de stat, după cum se poate vedea în viziunea ministrului de reorganizare a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării si Administraţiei".

"În loc să întărească lupta anticorupţie, Guvernul PNL o diminuează la maximul posibil, iar acest lucru se vede cu ochiul liber în deciziile ministrului Dezvoltării. În schema de reorganizare a MLPDA, acesta a redus Direcţia de integritate şi anticorupţie a ministerului la un rol minuscul. De la o direcţie cu zeci de angajaţi responsabili cu implementarea Strategiei Naţionale Anticoruptie, atât în cadrul instituţiei, cât şi la nivelul întregii administraţii publice din România, structura de anticorupţie a MLPDA s-a transformat într-un firav compartiment cu una sau două persoane angajate! Astfel cei responsabili cu integritatea şi anticorupţia au devenit doar nişte umili subordonaţi ai şefilor numiţi politic de ministrul Ion Ştefan. Tocmai în acest sector, unde se derulează peste 15.000 de proiecte de lucrări publice, finanţate din bani publici, româneşti sau europeni, PNL şi ministrul 'Grindă' au găsit de cuviinţă să reducă la minim personalul şi resursele anticorupţie", mai susţin semnatarii moţiunii.

Moţiunea va fi supusă votului în şedinţa de plen de miercuri.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii Violeta Alexandru, adoptată de Senat
Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii Violeta Alexandru, adoptată de Senat

Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii Violeta Alexandru, intitulată ”Opriţi-o pe doamna în negru de la Ministerul Şomajului şi Prăbuşirii Sociale”, a fost adoptată marţi de Senat.

De ce vrea Guvernul Orban să prelungească starea de alertă. Explicația găsită de ALDE
De ce vrea Guvernul Orban să prelungească starea de alertă. Explicația găsită de ALDE

Guvernul Orban pregăteşte prelungirea stării de alertă ca să evite moţiunea de cenzură, se afirmă într-o postare a ALDE, publicată, luni, pe pagina de Facebook a partidului.

PSD amenință că dărâmă Guvernul înainte de alegeri. Se pregătește moțiune de cenzură
PSD amenință că dărâmă Guvernul înainte de alegeri. Se pregătește moțiune de cenzură

PSD afirmă că va depune moțiune de cenzură dacă Guvernul nu va dubla alocaţiile de la 1 august, aşa cum prevede legea, şi, dacă nu va crește pensiile cu 40% de la 1 septembrie.

Deputații votează moţiunea împotriva ministrului Educaţiei, acuzat că a produs ”o stare de haos”
Deputații votează moţiunea împotriva ministrului Educaţiei, acuzat că a produs ”o stare de haos”

Camera Deputaților votează miercuri moțiunea simplă depusă de PSD și Pro România împotriva ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.