Barna: Trebuie un parteneriat cu BOR în campania de vaccinare. Bănescu: "E bine să ne amintim că avem 18 culte religioase"

Patriarhul Daniel spune că este ”mare nevoie de rugăciune şi de ajutorare frăţească”

Vicepremierul Dan Barna a precizat că va propune prim-ministrului Florin Cîţu ca Biserica Ortodoxă să devină partener în campania de vaccinare pentru ca preoţii să transmită mesaje în acest sens, scrie News.ro. 

UPDATE 16:25 - Vasile Bănescu a reacționat, după ce vicepremierul Dan Barna și-a exprimat dorința ca BOR să devină partenerul Guvernului în campania de vaccinare anti-COVID-19.

"În legătura cu din nou clamata implicare a Bisericii (Ortodoxe) în demersul de convingere a oamenilor să se vaccineze, e bine să ne amintim că în România există 18 culte religioase, partenere sociale ale statului și cu care acesta se situează într-un dialog pe diverse teme cu relevanță publică.
Dincolo de acest aspect care trebuie luat mereu și onest în considerare, vă rog să primiți următoarea precizare:

Biserica Ortodoxă Română și-a afirmat și explicitat deja de nenumărate ori poziția favorabilă, firească și clară față de actul vaccinării într-o pandemie, îndemnându-i pe clerici și laici să ia cu adevărat în serios boala, să se informeze temeinic din surse cu adevărat credibile, să se sfătuiască cu medicii și să-și configureze astfel o opțiune corect întemeiată în legătură cu un act medical de care depinde sănătatea & protejarea lor și a celor dragi.

Aceasta este o atitudine fundamental etică izvorâtă din virtutea bunului-simț, dar și din libertatea personală care presupune responsabilitatea comunitară pentru care Biserica pledează permanent.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Implicarea cultelor religioase într-un demers persuasiv pe o temă extra-religioasă și într-o problematică în care exclusiv competența medicală este adecvată și relevantă, nu poate transgresa însă limitele contextului celor menționate mai sus", a afirmat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.


Care sunt cultele religioase din România

 

Cele 18 culte religioase din România sunt:

 

- Biserica Ortodoxă Română;


- Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara;


- Biserica Romano-Catolică;


- Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică;


- Arhiepiscopia Bisericii Armene;


- Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România;


- Biserica Reformată din România;


- Biserica Evanghelică C.A. din România;


- Biserica Evanghelică Lutherană din România;


- Biserica Unitariană Maghiară;


- Cultul Creștin Baptist - Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România;


- Biserica Creştină După Evanghelie din România;


- Biserica Evanghelică Română;


- Cultul Creștin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România;


- Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România;


- Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România- Cultul Mozaic;


- Cultul Musulman;


- Organizaţia Religioasă “Martorii lui Iehova”.

La Recensământul care a avut loc în 2011, 86,5% dintre persoane s-au declarat ortodocși, 4,6% romano-catolici, 3,2% reformați și 0,8% greco-catolici. Diferența până la 100% este asigurată de cei care s-au declarat de alte religii decât cele precizate mai sus.

 

Barna: Grecia, un exemplu de parteneriat al statului cu Biserica

 

El a oferit exemplul Bisericii Ortodoxe din Grecia, unde în urma unui astfel de demers, rata vaccinării a ajuns la 50%.

„Discutăm foarte clar şi voi propune premierului ca în şedinţa de Guvern, la nivelul Guvernului să avem un dialog cu Biserica Ortodoxă şi un parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română ca partener pentru vaccinare. Dacă Biserica Ortodoxă din Grecia a făcut acest lucru şi iată că Grecia a trecut de 50% rată de vaccinare, cred că este posibil şi sunt convins şi am încredere şi în înţelepciunea Părintelui Patriarh şi a celorlalţi ierarhi din cadrul BOR. Acest mesaj este timpul să fie dat tocmai pentru ca românii să afle pe o cale alternativă, la fel de credibilă, cât de important este să ne vaccinăm pentru a nu trebui să intrăm din nou într-o perioadă de care am crezut că am scăpat. Este una dintre măsuri”, a afirmat Dan Barna, la finalul şedinţei de luni a Biroului Politic Naţional al USR PLUS.

El a vorbit şi despre faptul că va propune coaliţiei ca la şedinţele Guvernului din săptămânile următoare să participe şi coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiţă.
„De asemenea, o să propunem în coaliţie şi sper să avem şi în Guvern participarea, cel puţin în următoarele săptămâni, în fiecare săptămână, a coordonatorului campaniei de vaccinare, tocmai pentru a vedea care sunt măsurile pe care le au dânşii în vedere şi în ce măsură putem noi toţi, şi de la nivel de decidenţi politici, dar şi la nivel de cetăţeni, prin mesajele pe care le vom transmite după şedinţa de Guvern pentru ca din nou campania de vaccinare să devină o realitate. Repet, e foarte confortabil să avem o viaţă liniştită şi protejată, dar pentru a se întâmpla lucrul acesta trebuie ca această campanie de vaccinare să redevină activă, să redevină funcţională în toate zonele unde cifrele sunt în scădere. Da, avem câteva mari oraşe unde lucrurile arată mai bine, dar în România profundă nu stăm deloc bine”, a explicat Barna.

Acesta a mai spus că zilele următoare va fi o întâlnire cu prefecţii, subprefecţii şi primarii USR PLUS în sensul acordării susţinerii pentru a transmite mesaje pro vaccinare.

„Am discutat în şedinţa Biroului Naţional ca mesaje ale prefecţilor către primarii din mediul rural, în această linie, de stimulare a vaccinării, cum tot aşa ca iniţiativă, vom avea în zilele următoare o întâlnire cu toţi prefecţii, subprefecţii şi primarii noştri, tocmai pentru a le acorda tot sprijinul ca în localităţile lor şi în unităţile administrativ-teritoriale să desfăşoare o campanie de vaccinare care crească aceste cifre de la nivel local”, a conchis liderul USR PLUS.

Dan Barna s-a referit din nou la posibilele restricții pentru românii care nu sunt vaccinați, precum limitarea accesului în spațiile care nu sunt esențiale, cum ar fi mall-urile.

El a spus că, în afara câtorva orașe mari, în România profundă situația vaccinării nu este deloc bună, iar dacă această campanie nu va fi acclerată, trebuie luate măsuri care să vizeze persoanele vaccinate: "Este foarte clar, uitându-ne la ce e în lume, că dacă nu ne vaccinăm vor fi necesare măsuri de prevenție pentru persoanele nevaccinate". 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant

Fostul preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, vineri, cu ocazia prezenţei sale la Tribunalul Vaslui, că deşi nu mai este membru al partidului a rămas un simplu simpatizant PSD.

Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată
Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Ciucă, despre decizia lui Biden privind utilizarea armamentului american de către Ucraina: E o decizie unilaterală
Ciucă, despre decizia lui Biden privind utilizarea armamentului american de către Ucraina: E o decizie unilaterală

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat vineri că decizia preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, de a permite Ucrainei să folosească armamentul american pentru a lovi ţinte pe teritoriul rusesc este una "unilaterală".

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.