Controversata ordonanță 114, numită ”ordonanța lăcomiei”, a fost adoptată tacit în Senat

Parlament
Pro TV

Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare.

Termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 1 martie 2019.

Nota de adoptare tacită a fost citită în plen de preşedintele de şedinţă, senatorul Claudiu Manda, potrivit Agerpres.

Opoziția a numit această ordonanță drept ”Ordonanţa Lăcomiei, Ordonanţa care bagă România în faliment"

Săptămâna trecută, miercuri, senatorii PNL şi USR au părăsit plenul Senatului ca urmare a refuzului preşedintelui de şedinţă, Şerban Valeca, de a supune la vot solicitarea celor două formaţiuni de a include pe ordinea de zi, pentru dezbatere, OUG 114/2018.

Citește și
premierul Mihai Tudose
Tudose, despre OUG114: Ceea ce se face acum frizează absurdul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Solicitarea a fost motivată de importanţa actului normativ şi de evitarea adoptării tacite în Senat, pe data 1 martie, a proiectului de aprobare a ordonanţei.

Preşedintele de şedinţă, Şerban Valeca (PSD), a explicat că prelungirea termenului de dezbatere a ordonanţei în Senat, ca primă Cameră sesizată, nu este posibilă pentru că s-ar încălca Constituţia, iar pentru o dezbatere în plen era necesar raportul Comisiei de buget.

Tot săptămâna trecută, marţi, Comisia economică a Senatului a dat aviz favorabil proiectului de lege pentru aprobarea OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.

În Comisia de buget, care este sesizată pentru raport, dezbaterea a fost amânată marţi, la propunerea ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, prezent la şedinţă.

Şi pe 19 februarie, OUG 114 a fost amânată în Comisia de buget, pentru a putea fi analizate amendamentele depuse.

Ordonanţa de Urgenţă 114/2018, aprobată de Guvern la finele lunii decembrie, instituie taxe noi pe cifra de afaceri pentru sectorul energetic şi telecom, precum şi taxe pe activele din sistemul bancar. În energie, companiile vor plăti o contribuţie de 2% din cifra de afaceri. Totodată, preţul gazelor şi al energiei electrice va fi plafonat la 68 lei/MWh în perioada 1 aprilie 2019 - 28 februarie 2022.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dăncilă, în Parlament: ”Au apărut multe manipulări şi românii au dreptul să ştie adevărul”
Dăncilă, în Parlament: ”Au apărut multe manipulări şi românii au dreptul să ştie adevărul”

Premierul Viorica Dăncilă a fost luni în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea "Opriţi Ordonanţa Lăcomiei, Ordonanţa care bagă România în faliment", la solicitarea PNL.

Tudose, despre OUG114: Ceea ce se face acum frizează absurdul
Tudose, despre OUG114: Ceea ce se face acum frizează absurdul

Fostul premier Mihai Tudose, şeful de campanie al Pro România, a declarat, duminică, că tot ceea ce se întâmplă cu Ordonanţa de urgenţă 114/2018 "frizează absurdul".

OUG 114. Încă un avertisment pentru România din partea oficialilor europeni
OUG 114. Încă un avertisment pentru România din partea oficialilor europeni

România a primit încă un avertisment din partea oficialilor europeni, de această dată din cauza modificărilor aduse prin OUG 114/2018.

OUG114, care impune noi taxe băncilor şi companiilor din energie, adoptată tacit în Senat
OUG114, care impune noi taxe băncilor şi companiilor din energie, adoptată tacit în Senat

Ordonanţa 114, care impune noi taxe băncilor şi companiilor din energie, a fost adoptată tacit, vineri, de Senat, fără nici o modificare faţă de forma iniţială, aprobată de Guvern în decembrie anul trecut.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.