Cioloș susține că Marcel Ciolacu poate ajunge președinte al Consiliului European, ”dacă învaţă repede engleză, până în vară”

Dacian Cioloș
Agerpres

Europarlamentarul REPER Dacian Cioloş susține că şi-ar dori ca preşedintele Klaus Iohannis să ajungă preşedintele Consiliului European, așa cum s-a vehiculat recent în presă. 

Într-o întâlnire cu jurnaliştii români la Strasbourg, el a afirmat şi că premierul Marcel Ciolacu ar avea şanse mai mari să preia şefia Consiliului, dat fiind că, în cazul în care Comisia Europeană va fi condusă de un candidat din familia PPE, socialiştii ar revendica funcţia de preşedinte al Consiliul European.

”Dacă învaţă repede engleză, până în vară, poate şi dânsul să aibă o şansă”, a ţinut să precizeze Cioloş, potrivit News.ro.

Eu mi-aş dori ca domnul Iohannis să ajungă preşedinte al Consiliului European. N-o zic neapărat în glumă, poate că domnul Ciolacu ar avea şanse mai mari decât domnul Iohannis, pentru că e socialist. Dacă preşedinţia Comisiei Europene va fi asigurată de o candidată de la populari (Ursula von der Leyen - n.r.), atunci socialiştii ar putea avea pretenţia mai mare la preşedinţia Consiliul European. Domnul Ciolacu, fiind prim-ministru şi de la socialişti, dacă învaţă repede engleză, până în vară, poate şi dânsul să aibă o şansă”, a spus Dacian Cioloş.

Conform unor informaţii apărute în spaţiul public, în PNL a fost discutată varianta în care funcţia de preşedinte al Consiliului European ar putea fi preluată de preşedintele Klaus Iohannis, actualul ocupant, Charles Michel, anunţându-şi intenţia de a candida pentru Parlamentul European.

Citește și
Scenariul cu Iohannis președintele Consiliului European, confirmat cu jumătate de gură de Ciolacu: „un culoar foarte bun”
Ce spun analiștii despre scenariul cu Iohannis președintele Consiliului European. „Ar sugera negocieri destul de înaintate”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În acest caz, ar putea urma o demisie a preşedintelui Iohanis, în luna iunie, înainte de încheierea mandatului la Cotroceni, iar, conform Constituţiei, postul ar fi ocupat, interimar, de preşedintele Senatului, liderul liberal Nicolae Ciucă.

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat recent că nu are detalii referitoare la o eventuală demisie a preşedintelui Klaus Iohannis pentru a prelua funcţia de preşedinte al Consiliului European.

”Mai puţin important este numele. Faptul că un român ajunge preşedintele Consiliului European, pentru mine este o mândrie”, susţine el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Eugen Tomac: Şansele ca Klaus Iohannis să obţină funcţia de preşedinte al Consiliului European sunt aproape inexistente
Eugen Tomac: Şansele ca Klaus Iohannis să obţină funcţia de preşedinte al Consiliului European sunt aproape inexistente

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac afirmă că şansele ca preşedintele Klaus Iohannis să devină şef al Consiliului European sunt ”aproape inexistente” în orice calcul ne-am poziţiona.

Ce spun analiștii despre scenariul cu Iohannis președintele Consiliului European. „Ar sugera negocieri destul de înaintate”
Ce spun analiștii despre scenariul cu Iohannis președintele Consiliului European. „Ar sugera negocieri destul de înaintate”

Scenariul potrivit căruia președintele Klaus Iohannis ar putea să-și dea demisia, pentru a ocupa o funcție în Consiliul European, prinde contur.

Klaus Iohannis va ține un discurs în Parlamentul European, primul după 6 ani. Președintele român, scenariu pentru șefia CE
Klaus Iohannis va ține un discurs în Parlamentul European, primul după 6 ani. Președintele român, scenariu pentru șefia CE

Preşedintele Klaus Iohannis va vorbi în plenul Parlamentului European la începutul lunii februarie, au declarat, joi, pentru AGERPRES, surse oficiale.

Care sunt șansele ca Iohannis să preia șefia Consiliului European, iar Ciucă să ajungă la Cotroceni
Care sunt șansele ca Iohannis să preia șefia Consiliului European, iar Ciucă să ajungă la Cotroceni

Un nou scenariu politic lansat de unii dintre parlamentari îi are ca protagoniști pe Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă.

Scenariu surpriză. Iohannis ar putea pleca de la Cotroceni mai repede, iar Nicolae Ciucă ar prelua mandatul de președinte
Scenariu surpriză. Iohannis ar putea pleca de la Cotroceni mai repede, iar Nicolae Ciucă ar prelua mandatul de președinte

Coaliția PSD-PNL a discutat într-o ședință care a avut loc luni un scenariu potrivit căruia Klaus Iohannis ar putea demisiona de la Cotroceni, pentru a ocupa funcția de președinte interimar al Consiliului European, au declarat surse pentru Știrile Pro TV.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.