Ce activități s-ar putea relua după 15 mai: cabinete stomatologice, baze sportive sau parcuri

parc inchis
Inquam Photos / George Calin

Cabinetele stomatologice, bazele sportive pentru activități individuale și, posibil, cabinetele de înfrumusețare ar putea fi primele care se deschid după data de 15 mai.

Premierul Ludovic Orban le-a prezentat colegilor de partid, miercuri seara, o serie de măsuri care ar putea fi aplicate după ce se ridică starea de urgență, respectiv din 16 mai.

Primele dintre acestea vizează deschiderea cabinetelor stomatologice, deoarece sunt mulți oameni care au urgențe și care vor să își trateze problemele.

Un argument în plus a fost acela că medicii care lucrează în aceste spații au deja mănuși, măști și soluții de dezinfectat, fiind obișnuiți să le folosească. În plus, vor fi obligați să își programeze clienții la diferențe de 30 de minute, astfel încât aceștia să nu se întâlnească în sălile de așteptare.

Guvernanții iau în calcul să deschidă și parcurile, dar și bazele sportive.

Citește și
Ludovic Orban
O uzină din România va produce peste 300.000 de măşti pe zi, care se vor folosi după 15 mai
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vor fi permise numai sporturile individuale, precum atletism, tenis, tenis de masă, iar fotbalul, handbalul, baschet - adică sporturile de echipă - vor rămâne interzise. Nu s-a luat o decizie în privința competițiilor sportive, dacă și când vor fi permise, acestea se vor desfășura fără spectatori.

În privința cabinetelor de înfrumusețare, la ședința PNL de miercuri seara a fost o discuție amplă.

Executivul ia în calcul să deschidă și aceste spații după data de 15 mai sau de la 1 iunie. Guvernul trebuie să stabilească noi reguli de funcționare pentru aceste spații, astfel încât să se prevină extinderea virusului.

Așa cum a precizat și șeful statului, termometrele non-contact vor fi obligatorii pentru toate firmele, iar un angajat va trebui să măsoare temperatura fiecărui coleg, dar și clienților acolo unde este cazul

Măsurile de relaxare vor fi impuse gradual, iar după fiecare dintre această decizie se va calcula impactul epidemiologic și se va decide dacă măsură continuă sau nu.

În acest moment, decizia politică este ca la fiecare două saptămâni să urmeze o nouă etapă de relaxare a măsurilor de prevenție.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România intră în stare de alertă din 15 mai. Ce înseamnă acest lucru
România intră în stare de alertă din 15 mai. Ce înseamnă acest lucru

Preşedintele Iohannis a anunţat luni că de la 15 mai, România va intra în starea de alertă. Ce înseamnă acest lucru pentru români?

O uzină din România va produce peste 300.000 de măşti pe zi, care se vor folosi după 15 mai
O uzină din România va produce peste 300.000 de măşti pe zi, care se vor folosi după 15 mai

Uzina de produse speciale de la Dragomireşti va produce măşti de tip FFP 3, precum şi măşti chirurgicale.

Premierul a recunoscut că Guvernul ar putea decide menținerea restricțiilor și după 15 mai
Premierul a recunoscut că Guvernul ar putea decide menținerea restricțiilor și după 15 mai

Premierul Ludovic Orban a recunoscut, miercuri, că Guvernul are în analiză inclusiv o variantă prin care restricțiile din prezent ar putea fi menținute și după data de 15 mai, când România iese din starea de urgență.

CTP: „De pe 15 mai nu o să fie mai bine. Luminița aprinsă de Iohannis nu e așa mare”
CTP: „De pe 15 mai nu o să fie mai bine. Luminița aprinsă de Iohannis nu e așa mare”

„De pe 15 mai nu o să fie mai bine”, a spus gazetarul Cristian Tudor Popescu, care a comentat marți afirmațiile președintelui Klaus Iohannis, susținute într-o conferință de presă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.