Candidații PSD la europarlamentare riscă să piardă banii investiți. Greșeala partidului

×
Codul embed a fost copiat

Toţi candidaţii PSD la europarlamentare riscă să piardă banii pe care i-au investit în campania electorală.

Conform legii, i-ar fi putut recupera de la Autoritatea Electorală Permanentă dacă partidul condus de Viorica Dăncilă ar fi depus la timp câteva acte.

Însă hârtiile nu au ajuns, iar acum toţi cei care au fost pe liste, fie că au devenit europarlamentari, fie că au eşuat, vor pierde în total 700.000 de euro.

Rovana Plumb are cea mai mare pagubă: 800.000 de lei. Unii nemulţumiţi se gândesc să-şi ceară banii în instanţă şi o socotesc vinovată, pe şefa partidului, premierul Viorica Dăncilă.

Sunt aproape 3,4 milioane de lei pe care cei 15 candidaţi ai PSD la alegerile europarlamentare din parimavară i-au investit ca să câştige alegerile. Potrivit legii, banii ar fi trebuit înapoiaţi de Autoritatea Electorală Permanentă, însă reprezentanţii instituţiei au cerut lămuriri din partea PSD cu privire la trezorierul partidului.

Citește și
alegeri europarlamentare 2019
Reprezentanții INS și STS, audiați pentru posibile fraude la alegerile europarlamentare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cel care a solicitat rambursarea banilor de la AEP este Mircea Drăghici, fostul trezorier PSD. Acesta a fost deja trimis în judecată pentru că şi ar fi cumpărat casa şi maşina din banii partidului, veniţi din subvenţiile de la stat, în 2017. Acelaşi om a gestionat banii partidului şi în 2019, chiar la europarlamentare.

Florin Mitulețu Buică, preşedinte AEP: ”Din cauza unui viciu că cererea se depune de mandatar, de repr legal al partidului, cererea de rambursare n-a fost semnată de ea, ci de Mircea Drăghici”.

Răspunsul oficial al psd a venit aşadar prea târziu şi destul de vag. Ca atare, autoritatea electorală permanentă a decis că PSD nu a respectat procedura de rambursare şi nu i se pot returna banii din campanie.

Cel mai mult pierde Rovana Plumb, care s-a împrumutat de 800 mii lei pentru campania electorală. Claudiu Manda, colegul său de la Bruxelles, a rămas şi el fără 436.000 de lei, adică aproape 90 de mii de euro. Potrivit unor surse, Manda ar fi şi cel mai supărat pe şefa de partid, mai ales că o parte din bani erau din darul de la nunta cu deputatul Olguta Vasilescu.

Doina Pană: "Sunt colegi care şi au făcut credite la notar cu date scadente foarte strânse. Manda era supărat".

Şi Doina Până rămâne, până la rezolvarea situaţiei, fără 90.000 lei. În timp ce colega sa, Natalia Intotero, fără 200.000 lei.

Gabriela Zoana a dat şi ea pentru campanie 150.000 de lei, din bugetul personal. Acum spune că a rămas şi fără bani, şi fără locul de europarlamentar.

Gabriela Zoană: ”Partidul a acţionat AEP în instanţă pe contencios şi dacă nu va reuşi vom acţiona pe persoana fizică".

Social-democraţii se gândesc să o dea în judecată chiar pe şefa partidului, Viorica Dăncilă, reproşându-i că nu a semnat şi trimis la timp documentaţia necesară. Deocamdată, PSD a contestat în instanţă decizia Autorităţii Electorale Permanente.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
AEP nu va rambursa PSD banii cheltuiţi în campanie. Despre ce sumă e vorba
AEP nu va rambursa PSD banii cheltuiţi în campanie. Despre ce sumă e vorba

Autoritatea Electorală Permanentă a respins rambursarea către PSD a sumei cheltuite de partid în campania pentru europarlamentare, pe motiv că persoana împuternicită nu a prezentat semnătura preşedintelui de atunci al partidului.

Reprezentanții INS și STS, audiați pentru posibile fraude la alegerile europarlamentare
Reprezentanții INS și STS, audiați pentru posibile fraude la alegerile europarlamentare

Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019 îi va audia, marţi, pe reprezentanţii INS şi STS.

Structurile de conducere ale USR şi PLUS au votat pentru continuarea alianţei
Structurile de conducere ale USR şi PLUS au votat pentru continuarea alianţei

Dan Barna şi Dacian Cioloş au anunţat că structurile de conducere ale USR şi PLUS au votat pentru continuarea alianţei, ca urmare a rezultatului bun obţinut împreună la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Ponta a început negocierile cu PSD și ALDE pentru prezidențiale: ”Ținem doar cu România”
Ponta a început negocierile cu PSD și ALDE pentru prezidențiale: ”Ținem doar cu România”

Președintele Pro România Victor Ponta a confirmat luni că a avut discuții cu președintele PSD Viorica Dăncilă și președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu despre alegerile prezidențiale.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.