Alina Gorghiu anunță că liberalii vor introducerea dreptului de vot de la 16 ani. Ce pași au făcut până acum

Alina Gorghiu
Facebook/Alina Gorghiu

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a declarat, joi seară, la Buzău, că liberalii vor face toate demersurile pentru a introduce votul de la 16 ani.

Ea a arătat că un prim pas în acest sens a fost făcut prin adoptarea tacită de către Senat a unui proiect legislativ care vizează modificarea Legii 115/2015 în sensul permiterii exercitării votului de la vârsta de 16 ani la alegerile europarlamentare.

”Ca tânăr, de la 16 ani ai dreptul să munceşti, dar nu ai voie să şi votezi. Mi se pare totuşi un soi de discriminare la modul că: bun, am 16 ani, am dreptul să muncesc, sunt mai informat ca o persoană, să zic, de 80 de ani, dar eu nu am dreptul să votez. Şi vă întreb: vi se pare normal? Eu cred că putem schimba asta. Deja un proiect în acest sens a trecut de Senat şi se află la Camera Deputaţilor, doar că acest proiect prevede doar votul la europarlamentare pentru că pentru celălalt tip de alegeri este necesară schimbarea Constituţiei", le-a spus Alina Gorghiu tinerilor liberali buzoieni, conform News.ro.

În continuare, ea a afirmat că din primăvară liberalii ar putea iniţia procedura de strângere de semnături pentru declanşarea referendumului de schimbare a Constituţiei, considerând că strângerea numărului de semnături necesar nu ar trebui să fie o problemă pentru un partid mare ca PNL.

”Chiar mă gândesc ca din primăvară să ne apucăm de treabă şi să strângem numărul de semnături necesar pentru a declanşa referendumul în vederea schimbării Constituţiei. Nu ar trebui să fie un efort prea mare pentru PNL, care suntem totuşi un partid mare", a spus Gorghiu.

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Proiectul legislativ nr.474/2022 a fost adoptat tacit de Senat şi se află în prezent la Camera Deputaţilor care este for decizional şi a primit deja aviz de la două comisii de specialitate.

De asemenea, Gorghiu a susţinut că PNL are tot interesul să adopte un asemenea proiect, în timp ce PSD nu ar fi de acord niciodată cu modificarea legii.

”Doar PNL va lupta pentru ca acest proiect să fie adoptat. PSD nu doreşte să treacă acest proiect, din simplu motiv că tinerii nu votează PSD. Şi aşa, sunt sigură ca dacă acest proiect va fi adoptat tacit, atunci cu siguranţă va fi atacat la Curtea Constituţională, pentru că social-democraţii nu vor fi niciodată de acord cu aşa ceva şi nu trebuie să vă spun eu de ce", a mai declarat Alina Gorghiu.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor

Deși au avut liste comune la alegerile europarlamentare, PNL și PSD ar putea merge separat la prezidențiale. Liderii celor două formațiuni nu se înțeleg în privința desemnării unui candidat comun.

Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”
Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”

Preşedintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat că în cursul zilei de marţi va convoca Congresul partidului pentru data de 29 iunie, la Bucureşti, în vederea alegerii unui nou Birou Naţional.

Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani
Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani

Autoritatea Electorală Permanentă a virat în contul partidelor politice în luna în curs o sumă totală de 22.131.414,18 de lei.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.