20 de ani de la aderarea României la NATO. Ședință solemnă în Parlament

×
Codul embed a fost copiat

Parlamentul se reuneşte, marţi, în şedinţă de plen comună pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi 75 de ani de existenţă a NATO.

În şedinţa de marţi, deputaţii şi senatorii vor dezbate şi vota o declaraţie pe acest subiect.

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au stabilit vineri ca marţi, 2 aprilie, începând cu ora 15,00, să se desfăşoare o şedinţă comună cu ocazia marcării a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO.

Pe 29 martie România a celebrat 20 de ani de la aderarea la Alianţa Tratatului Atlanticului de Nord.

La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.

Citește și
camioane
Forţa de răspuns a NATO poate intra, staţiona sau tranzita România, dacă va fi cazul, în 2024
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului ţării noastre la sediul NATO din Bruxelles.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Efectul NATO pentru România. Pîrvulescu: „Rolul țării este crucial după anexarea Crimeei de Rusia şi începutul războiului”
Efectul NATO pentru România. Pîrvulescu: „Rolul țării este crucial după anexarea Crimeei de Rusia şi începutul războiului”

Analistul politic Cristian Pîrvulescu a vorbit despre ce înseamă aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană, iar numirea unui secretar general al Alianţei care să provină din Est ar fi "o dovadă de viziune strategică".

Forţa de răspuns a NATO poate intra, staţiona sau tranzita România, dacă va fi cazul, în 2024
Forţa de răspuns a NATO poate intra, staţiona sau tranzita România, dacă va fi cazul, în 2024

În 2024, forța de reacție a NATO poate intra, staționa sau tranzita România, dacă va fi cazul.

Se împlinesc 20 de ani de la aderarea României la NATO.
Se împlinesc 20 de ani de la aderarea României la NATO. "Locul unde trebuia să mergem ca să nu cădem de pe hartă"

Profesorul universitar Dan Dungaciu e de părere că, pentru România, aderarea la NATO nu a fost doar o chestiune de securitate, ci şi "locul unde trebuia să mergem ca să nu cădem de pe hartă".

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.