„Pierduți în teleșcoală”. Ce spun cadrele didactice care preferă să predea abstract și nu pe înțelesul copiilor

×
Codul embed a fost copiat

Degeaba ar putea să predea profesorii cu metode moderne, dacă programa școlară este încărcată, iar ei nu se abat de la ea.

Campania Știrilor PRO TV „Pierduți în teleșcoală” vă prezintă astăzi declarațiile unor cadre didactice care recunosc că le este mai comod să predea abstract și nu pe înțelesul copiilor.
Iar duminică, la emisiunea „România, te iubesc”, de la ora 18, vedeți reportajul pe larg despre un sistem centrat mai degrabă pe elite și pe elevii care fac meditații, în timp ce restul clasei acumulează... lipsuri.

La o lecţie, mai bine de jumătate dintre elevi stau cu camerele oprite, în timp ce profesoara încearcă un dialog. Nu-i mai sperie nici notele mici, nici supărarea profesorului.

Ana Maria Bogleș, profesor: „În spatele unui ecran sau ecran negru, ca de multe ori, săracii nici nu mai vor să îşi deschidă camerele, încercam şi noi prin toate metodele. Te uiţi în ochii lui şi citeşti copilul. Aici, când e camera închisă? E mai greu, e foarte greu, lucrurile din afară se văd, wow, suntem în online, totul merge, dar nu, aţi văzut ce se întâmplă! Să ştiţi că multe dintre cadrele didactice au obosit. Nu fizic, psihic. Se vede şi la elevi. Niciun curs din lumea asta nu o să fie în măsură să facă educaţie în online, centrată pe elev! Niciodată!”

Gabriela Tache, profesor: „Eu cred că în în câţiva ani, ceea ce s-a întâmplat în aceşti doi ani se va resimţi cumplit!”

Citește și
„Pierduți în teleșcoală”, campanie ȘtirileProTV, începe luni. Cum a amplificat pandemia problemele din educație - 3
„Pierduți în teleșcoală”, o campanie ȘtirileProTV, începe luni. Cum a amplificat pandemia problemele din educație
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Iată ce spune un alt profesor de matematică, de la un liceu mare din oraşul Dej. Într-un moment de sinceritate, Sorin Borodi vorbeşte de o matematică mult prea abstractă, predata celor mici, peste care a venit școala online, care a ar fi adâncit şi mai mult lipsurile copiilor.

Sorin Borodi, profesor de matematică: „Problema e la noi! La modul de predare. Cei mai mulţi profesori nu fac la activitatea lor de la clasă să se inspire din nişte modeleE un dezastru. Pagini după pagini de exerciţii cu conţinut abstract, fără nicio ancorare în real. Matematica şcolară la noi e total lipsită de realitate”.

La clasa a IV-a, în şcoala din Huruieşti, învăţătoarea preda matematica într-un mod abstract, spunând că de asta au nevoie copiii, care de la anul vor intra la gimnaziu.

Sorin Borodi, profesor de matematică: „Explicarea aceasta, altfel, necesită timp, e o resursă de timp alocată. Mulţi profesori sunt obligaţi să alerge prin programă. Duce la un dezastru, constat că e unul... Matematica la noi e total ruptă de realitate!”.

Până la o regândire masivă a practicilor din şcoli, realitatea de la clasă are copii şi profesori blazaţi, un învăţământ în care performanta copiilor e evaluata incorect, în sensul că e supraevaluată, în timp ce rezultatele la exemene sunt tot mai mici. Elevii de acum sunt adulţii de mâine, cei care vor susţine economic statul roman. Practic, performanta şcolii e o frână la dezvoltarea României, în următorii ani. O şcoală în care profesorii sunt trimişi în online, să se descurce cum pot, iar elevii să înţeleagă ce pot.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Program de 42 mil. euro pentru modernizarea Educației. Profesori: O pierdere de vreme, în care formatorii sunt bine plătiţi
Program de 42 mil. euro pentru modernizarea Educației. Profesori: O pierdere de vreme, în care formatorii sunt bine plătiţi

Degeaba sunt organizate cursuri de formare pentru lecții moderne dacă profesorii nu sunt interesați de ele și nu există sancțiuni pentru cei care nu se înscriu la cursuri.

„Pierduți în teleșcoală”, o campanie ȘtirileProTV, începe luni. Cum a amplificat pandemia problemele din educație
„Pierduți în teleșcoală”, o campanie ȘtirileProTV, începe luni. Cum a amplificat pandemia problemele din educație

Pierduți în teleșcoală. Educația din România avea și înainte de pandemie lipsuri și limitări, însă criza actuală evidențiază și mai mult problemele sistemului de învățământ.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.