Marea Neagră a început să semene cu Mediterana iar delfinii vin tot mai aproape de mal

×
Codul embed a fost copiat

În lipsa industriei și a turiștilor care lasă multă mizerie în urmă, Marea Neagră și plajele de pe litoral sunt în plin proces de refacere.

Fauna și flora sunt la cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani, potrivit cercetătorilor, iar semnele sunt vizibile: delfini de mari dimensiuni vin foarte aproape de mal la vânătoare de chefal, iar apa este de o claritate ieșită din comun.

Secvențele cu delfinul care s-a apropiat de mal, la vânătoare de chefali, au fost filmate în portul Constanța. Biologii pun comportamentul lui pe seama schimbărilor în bine din Marea Neagră.

Fără un trafic maritim intens, în această perioadă, apa este multă mai curată, iar flora și fauna au început să își revină.

Adrian Bâlbă, manager Delfinariul Constanța: „Noi, retrăgându-ne, am lăsat loc liber și altor specii să se bucure de mare. La Marea Neagră, acum, ecosistemele învie, reînvie, iar delfinii vin către mal să pescuiască. Nu numai delfinii, toate animalele se bucură de retragerea noastră, de faptul că le lăsăm mai mult spațiu vital. În definitiv, natura ne învață, ne-a dat o lovitură de copită, ne-a pus botniță și a zis: „Ușor, nu sunteți numai voi pe lumea asta."

Citește și
delfini
TripAdvisor nu mai vinde bilete pentru atracțiile cu balene și delfini
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Privită de la înălțime, Marea Neagră seamănă tot mai mult cu Mediterana. A devenit o mică perlă de azur, iar apa are o claritate ieșită din comun. Sunt efectele blocadei din timpul pandemei, cred cercetătorii de la Institutul Grigore Antipa din Constanța, care au pornit și un studiu pe această temă.

Simion Nicolaev, director Institutul „Grigore Antipa” Constanța„Putem afirma cu certitudine că din punct de vedere al calității apelor, lucrurile sunt în regulă, în sensul că nu avem depășiri ale indicatorilor, nici pe departe. Indicatorii sunt acum situați la valori foarte mici, în comparație cu perioadele de acum 20-25 de ani."

O mare mai curată înseamnă și mai mult pește. Pescarii recunosc că de ani buni nu s-au mai întors din larg cu bărcile atât de pline.

La fiecare ieșire, prind cel puțin două tone.

Pescar: „Și nouă ni se pare foarte ciudat că apa este foarte limpede. Avem talianul băgat de o săptămână, de opt zile, mai exact, merge foarte bine, efectiv niciodată nu s-a întâmplat să așa .. chiar din prima să meargă așa bine. Presupun că apa nepoluată și încălzirea ei încet, încet ar fi explicația."

Rămâne de văzut dacă turiștii care vor veni la mare în momentul deschiderii sezonului estival vor proteja ceea ce acum natura a reușit să curețe. Anul trecut însă, ecologiștii au anunțat că la finalul sezonului au recuperat din nisip și din mare cea mai mare cantitate de deșeuri din ultimii 20 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Populația de delfini din Marea Neagră se reface. Ce spun biologii marini
Populația de delfini din Marea Neagră se reface. Ce spun biologii marini

Populația de delfini din Marea Neagră își revine. După ce în ultimii ani au fost găsiți numeroși delfini morți, acum numărul deceselor au scăzut la aproape jumătate față de 2018.

TripAdvisor nu mai vinde bilete pentru atracțiile cu balene și delfini
TripAdvisor nu mai vinde bilete pentru atracțiile cu balene și delfini

Site-ul de călătorii Trip Advisor a anunțat că nu va mai vinde bilete și nu va mai face profit de pe urma atracțiilor care cresc și țin in captivitate balene și delfini.

Lanț uman pentru a salva patru delfini blocați într-un canal din Florida
Lanț uman pentru a salva patru delfini blocați într-un canal din Florida

Unde există bunăvoinţă, se găsesc soluţii pentru orice problemă.

Operațiune fără precedent: delfinii din Marea Neagră, monitorizați din avioane
Operațiune fără precedent: delfinii din Marea Neagră, monitorizați din avioane

A început recensământul delfinilor din Marea Neagră. Specialiști din România, Bulgaria, Turcia, Georgia și Ucraina sunt implicați în acest proiect uriaș, finanțat de Uniunea Europeană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.