Aproximativ 45 tone de echipamente din Coreea de Sud, împotriva Covid-19, ajung în România

avion MAPN cu echipamente medicale
MAPN

Aproximativ 45 tone de echipamente, constând în 100.000 de combinezoane de protecție, vor fi aduse în țară, în perioada 13-17 aprilie, cu aeronave de transport aparținând Forțelor Aeriene Române.

 

Avioanele vor executa zboruri zilnice pe ruta București-Frankfurt și retur, iar echipamentele au fost cumpărate din Coreea de Sud de statul român, prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Potrivit unui comunicat al MApN, zborurile au fost solicitate de către Departamentul pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Distribuirea echipamentelor va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU, iar cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situații de urgență, echipamentele vor fi alocate, în funcție de nevoi, personalului medical din țară și echipajelor operative care acționează în teren.

Citește și
materiale china
350.000 de măști de protecție, aduse din China. Unde urmează să fie distribuite
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Tone de echipamente de protecție, aduse în România. Unde urmează să fie distribuite
Tone de echipamente de protecție, aduse în România. Unde urmează să fie distribuite

Aproximativ șapte tone de materiale sanitare au fost aduse, vineri, în România din Turcia cu o aeronavă pusă la dispoziție de Ministerul Apărării Naționale.

350.000 de măști de protecție, aduse din China. Unde urmează să fie distribuite
350.000 de măști de protecție, aduse din China. Unde urmează să fie distribuite

Potrivit Unifarm, până acum avem peste o mie de tone de echipamente și materiale medicale în depozite, gata să fie distribuite către spitale și direcțiile de sănătate publică.

Ministerul Sănătății a publicat ghidul privind echipamentele de protecție din spitale
Ministerul Sănătății a publicat ghidul privind echipamentele de protecție din spitale

Ministerul Sănătății a elaborat în sfârșit un ghid care prevede clar ce echipamente trebuie purtate în spitale.

Producătorii costumelor din serialul Cernobîl donează măști și haine de protecție pentru Covid-19
Producătorii costumelor din serialul Cernobîl donează măști și haine de protecție pentru Covid-19

Producătorii de costume din spatele celebrului serial de televiziune „Cernobîl” au anunțat că vor dona măști, haine de protecție și alte echipamente medicale celor care se află acum în primele linii ale luptei mondiale împotriva coronavirusului.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.