„Viața lor nu este protejată de lege”. Ce pățesc ucrainenii care au devenit colaboratori ai rușilor

ucraina
Profimedia

Când rușii au capturat orașul Balakliya, din estul Ucrainei, au transformat sediul poliției centrale într-un loc al brutalității.

În următoarele șase luni petrecute sub ocupația inamicilor, o mare parte din localnici au fost închiși în celulele de la subsol. Supraviețuitorii au povestit că au fost torturați, bătuți, electrocutați și forțați să îndure execuții simulate.

Interogatoriile erau conduse de oficiali ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei, potrivit unor documente găsite după ce orașul a fost recucerit, luna trecută, de Ucraina.

Interogatorii erau ajutați de localnici - cum ar fi Oleg Kalaida, fostul șef al securității la o fermă de pui, care a fost ridicat la rangul de șef al poliției, după ce a acceptat să servească pentru Kremlin. Așadar, unii ucraineni s-au implicat în crimele de război ale lui Vladimir Putin și la furtul pământului lor.

„A fost declarată o vânătoare asupra colaboratorilor”

Kievul a pornit deja investigații asupra a 1.309 posibili trădători și a lansat 450 de urmăriri penale împotriva unor colaboratori acuzați de trădare, scrie dailymail.co.uk.

Citește și
leu
Doi lei salvați din Ucraina au fost eliberați într-un sanctuar din Africa de Sud, după ce au fost găzduiți la Rădăuți
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Alții sunt urmăriți și uciși de luptătorii rezistenței. O listă dată de o sursă guvernamentală de la Kiev unei publicații a identificat 29 de astfel de ucideri și 13 tentative de asasinat.

„A fost declarată o vânătoare asupra colaboratorilor, iar viața lor nu este protejata de lege”, a transmis Anton Gerashchenko, un consilier din Ministerul ucrainean de Interne. „Serviciile noastre de informații îi elimină, îi împușcă ca pe porci”.

Un membru al guvernului din Ucraina a spus că acești oameni au văzut ocupația Rusiei ca pe o șansă de a primi putere, bani și statut.

În Vasylivka, un oraș din sudul Ucrainei, Natalia Romanychenko, o fostă actriță care vinde mâncare online, a devenit primarul lui Putin. Aceasta a postat fotografii cu cei doi băieți ai săi îmbrăcați în uniforme militare sovietice.

Într-un alt oraș, un șef al crimelor - folosit de Kremlin în propaganda de la televiziunea de stat - a fost încadrat în funcția de primar.

„Au încercat să plece, dar rușii nu i-au primit”

Colaboratorii din regiunea Harkov și-au abandonat posturile atunci când forțele ucrainene au câștigat avans, luna trecută.

„Au încercat să plece în Rusia, doar că rușii nu i-au primit”, a spus un procurot implicat în „vânătoarea” trădătorilor.

Un exemplu ar fi Kalaida, un bărbat care a făcut ocolul orașului Balakliya, având funcția de șef al poliției în timpul ocupației rusești. Bărbatul a fost prins de ucraineni în timp ce încerca să evadeze într-un teritoriu ocupat de ruși.

Kalaida a fost ofițer de poliție, după ce în urmă cu trei ani a fost șeful securității la o fermă de pui.

Oficiali locali au spus jurnaliștilor ucraineni că bărbatul a colaborat din propria-i voință și că a fost premiat de ruși cu rangul de general. Acum, Kalaida riscă până la 15 de ani de închisoare pentru trădare.

Și soția lui, operator pentru serviciul pompierilor, ar fi fost colaboratoare, dar a reușit să scape.

Localnicii au povestit torturile îndurate în timpul conducerii lui Kalaida, cum ar fi tăierea urechilor. Iar un bărbat a murit după ce a fost bătut brutal.

„Torturile erau diferite. Nu le voi descrie pe toate, dar cea mai ușoară era electrocutarea”, a spus Serghei Bolvinov, un investigator din Harkov.

Un bărbat care a fost ținut în sediul poliției din Balakliya a povestit cum gardienii opreau ventilarea ca toată lumea să poată auzi țipetele de durere ale persoanelor care erau torturate prin electrocutare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Polonia și Finlanda vor să găzduiască arme nucleare NATO ca măsură de protecție împotriva amenințărilor Rusiei
Polonia și Finlanda vor să găzduiască arme nucleare NATO ca măsură de protecție împotriva amenințărilor Rusiei

În Ucraina peste 50 morminte au fost găsite într-o groapă comună, în Lyman, orașul strategic din estul țării, recent eliberat de trupele Kievului.

Doi lei salvați din Ucraina au fost eliberați într-un sanctuar din Africa de Sud, după ce au fost găzduiți la Rădăuți
Doi lei salvați din Ucraina au fost eliberați într-un sanctuar din Africa de Sud, după ce au fost găzduiți la Rădăuți

Simba şi Myr, cei doi lei salvaţi din Ucraina şi găzduiţi o vreme la Rădăuţi, au fost eliberaţi într-un sanctuar din Africa de Sud.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.