„Marșul pentru dreptate” al lui Prigojin a durat 24 de ore și a avansat până la 200 de kilometri de Moscova

prigojin
Profimedia

Şeful mercenarilor ruşi din gruparea Wagner, Evgheni Prigojin, a acceptat să oprească înaintarea luptătorilor săi spre Moscova şi să se întoarcă la bazele lor pentru a evita vărsarea de sânge, după medierea preşedintelui Alexandr Lukaşenko.

Prigojin declarase anterior că vrea să înlăture conducerea armatei ruse şi să "restabilească dreptatea".

La rândul său, preşedintele rus, Vladimir Putin, transmisese că revolta trebuie să fie înăbuşită în mod decisiv.

Biroul preşedintelui belarus, Alexander Lukaşenko, a anunţat că acesta că a vorbit cu Prigojin, cu aprobarea lui Putin, şi că şeful miliţiei Wagner a fost de acord să detensioneze situaţia, potrivit Agerpres.

Într-un mesaj audio difuzat de serviciul său de presă şi redat integral de Reuters, Prigojin a declarat:

Citește și
rusia wagner - 11
Moscova avertizează Occidentul să nu ”profite” de rebeliune şi dă asigurări că ”obiectivele vor fi atinse” în Ucraina
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

''Au vrut să desfiinţeze compania militară Wagner. Am pornit într-un marş al dreptăţii pe 23 iunie. În 24 de ore am ajuns la 200 kilometri de Moscova. În acest timp nu am vărsat nici măcar o picătură de sânge al luptătorilor noştri. Acum a sosit momentul în care s-ar putea vărsa sânge. Înţelegând responsabilitatea pentru vărsarea de sânge rusesc de către una dintre părţi, ne întoarcem coloanele şi mergem înapoi în taberele de campanie, aşa cum am planificat''.

Prigojin a afirmat că elitele militare ruse, împotriva cărora s-a revoltat, au vrut să dezintegreze Wagner şi a explicat că acesta este motivul pentru care a anunţat marşul pentru dreptate, în timpul căruia, în 24 de ore, a avansat până la 200 de kilometri de Moscova, după ce a cucerit oraşul Rostov pe Don.

Potrivit Minskului, Putin l-a informat pe omologul său belarus în cursul dimineţii despre situaţia din sudul Rusiei, referindu-se la ocuparea de către mercenari a Rostovului.

Şefii de stat au convenit asupra unor acţiuni comune. După ce a verificat situaţia prin canalele sale, Lukaşenko a intrat în discuţii cu şeful Wagner. Preşedinţia belarusă a precizat că discuţiile au continuat pe tot parcursul zilei.

''În final, s-a ajuns la un acord privind inadmisibilitatea declanşării unui masacru sângeros pe teritoriul rus'', a precizat serviciul de presă al lui Lukaşenko, principalul aliat al lui Putin în campania sa militară din Ucraina.

La Minsk s-a precizat că în prezent se află pe masă o ''opţiune absolut benefică şi acceptabilă pentru rezolvarea situaţiei, cu garanţii de securitate pentru luptătorii Wagner''.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Analist: ”Prigojin a tot aşteptat și când sistemul a început să se fisureze, a dat buzna”. Care este scopul lui, de fapt
Analist: ”Prigojin a tot aşteptat și când sistemul a început să se fisureze, a dat buzna”. Care este scopul lui, de fapt

Conflictul din Ucraina i-a permis imprevizibilului șef al grupării paramilitare Wagner să se impună drept jucător de top, în Rusia.

Moscova avertizează Occidentul să nu ”profite” de rebeliune şi dă asigurări că ”obiectivele vor fi atinse” în Ucraina
Moscova avertizează Occidentul să nu ”profite” de rebeliune şi dă asigurări că ”obiectivele vor fi atinse” în Ucraina

Rusia avertizează sâmbătă Occidentul să nu ”profite” de rebeliunea grupării paramilitare ruse Wagner pentru a-şi atinge obiectivele ”rusofobe” şi dă asigurări că această revoltă nu va împiedica Moscova ”să-şi atingă obiectivele” în Ucraina, scrie AFP.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.