Zhang Hong a devenit al treilea alpinist nevăzător care a cucerit vârful Everest. VIDEO

Zhang Hong
Twitter / Zhang Hong

Alpinistul chinez Zhang Hong, în vârstă de 46 de ani, a devenit primul nevăzător din Asia şi a treia persoană fără vedere din lume care a reuşit să escaladeze vârful Everest, transmite duminică Reuters.

Zhang Hong a escaladat cel mai înalt vârf al lumii dinspre partea nepaleză.

"Nu contează dacă ai un handicap sau eşti normal, dacă ţi-ai pierdut vederea sau dacă nu ai mâini sau picioare. Nu contează atât timp cât ai o minte puternică", a declarat Zhang pentru Reuters.

Alpinistul nevăzător a reuşit să cucerească vârful de 8.849 de metri în data de 24 mai, însoţit de trei ghizi, şi a revenit joi la tabăra principală, de la baza muntelui, potrivit Agerpres.

Originar din oraşul Chongqing, în sud-vestul Chinei, Zhang şi-a pierdut vederea la vârsta de 21 de ani, din cauza glaucomului. El a fost inspirat de reuşita lui Erik Weihenmayer, un alipnist american nevăzător care a escaladat Everestul în 2001 şi a început să se pregătească pentru ascensiune sub îndrumarea prietenului său ghid montan Qiang Zi.

Nepalul a redeschis accesul pentru alpiniştii străini pe muntele Everest în luna aprilie, după ce a fost restricţionat în cursul anului trecut din cauza pandemiei de COVID-19.

"Am fost destul de speriat pentru că nu pot vedea pe unde calc şi din această cauză nu-mi pot găsi mereu echilibrul şi uneori mai cad", povesteşte Zhang. "Dar am continuat să mă gândesc că, în pofida faptului că-mi este greu, trebuie să înfrunt aceste dificultăţi pentru că ele sunt parte din căţărare. Sunt dificultăţi şi primejdii care trebuie depăşite şi acesta este rostul căţărării".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tragedie pe Everest. Doi alpiniști au murit din cauza epuizării
Tragedie pe Everest. Doi alpiniști au murit din cauza epuizării

Doi alpinişti, un american şi un elveţian, au murit, miercuri, pe Muntele Everest, au anunţat organizatorii expediţiei din Nepal, informează Agerpres, care citează AFP.

Covid-19 ”a ajuns” și pe Muntele Everest. Nepalul, în situație critică din cauza infectării alpiniștilor
Covid-19 ”a ajuns” și pe Muntele Everest. Nepalul, în situație critică din cauza infectării alpiniștilor

Sezonul de alpinism de pe Everest este amenințat de un focar de coronavirus în rândul alpinistilor, dar oficialii din țară refuză să recunoască că situația se agravează.

Doi alpiniști au primit interdicție de a vizita Muntele Everest, după ce s-a descoperit că nu au atins vârful
Doi alpiniști au primit interdicție de a vizita Muntele Everest, după ce s-a descoperit că nu au atins vârful

Doi alpiniști indieni au primit o interdicție de a vizita Muntele Everest, după ce o investigație a constatat că au mințit despre atingerea vârfului.

Înălțimea muntelui Everest a fost modificată. Cât măsoară acum cel mai înalt munte din lume
Înălțimea muntelui Everest a fost modificată. Cât măsoară acum cel mai înalt munte din lume

Cel mai înalt munte din lume este de marți și mai înalt.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.