Zelenski crede că Ucraina va recăpăta controlul asupra Crimeei

Volodimir Zelenski
Getty

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, în conferinţa de presă comună cu preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan, că el crede că ţara sa va recâştiga controlul asupra Crimeei, relatează CNN.

 

„Sunt recunoscător Turciei pentru că ne sprijină integritatea teritorială şi suveranitatea”, a spus Zelenski în conferinţă.

"Am vorbit despre situaţia din Crimeea, pe care Rusia încă o controlează ilegal şi o foloseşte ca pe un cap de pod al ameninţărilor şi al pericolului. În orice caz, ne vom relua controlul asupra Crimeei", a spus el.

Crimeea a fost preluată cu forţa de Rusia în 2014 şi găzduieşte Flota rusă a Mării Negre, care are sediul la Sevastopol. Peninsula a funcţionat ca o rampă de lansare pentru invazia din februarie, trupele ruseşti intrând în sudul Ucrainei din regiunea anexată, potrivit News.ro.

Când Rusia şi-a încheiat anexarea Crimeei printr-un referendum, care a fost criticat de Ucraina şi de cea mai mare parte a lumii ca fiind ilegitim, a fost considerată la acea vreme cea mai mare ocupare de pământ din Europa de la al Doilea Război Mondial.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În timpul războiului, armata ucraineană a desfăşurat atacuri în Crimeea cu două obiective: hărţuirea flotei ruse de la Marea Neagră şi perturbarea liniilor vitale de aprovizionare ruseşti, comentează CNN.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.