„Acest bunicuţ este complet dus?”. Prigojin, mesaj misterios în care critică dur Kremlinul

Evgheni Prigojin
AFP

Şeful mercenarilor ruşi, Evgheni Prigojin, a făcut marţi un comentariu enigmatic, dar din nou presărat cu înjurături la adresa celor care se ocupă de războiul Rusiei în Ucraina.

Prigojin a vorbit despre "un bunicuţ fericit" care s-ar putea dovedi "complet dus", întrucât are impresia greşită că totul merge bine cu "operaţiunea militară specială" a Rusiei în Ucraina, relatează Reuters, menţionând că această nouă diatribă s-ar putea să-i aducă şi mai multe probleme cu Kremlinul.

Într-un lung discurs audio în care din nou vorbeşte despre lipsa de muniţii pentru luptătorii săi Wagner, Prigojin s-a referit la o figură pe care a numit-o "un bunicuţ fericit" care crede că totul este în regulă cu campania militară din Ucraina.

Prigojin a făcut acest comentariu referindu-se la ceea ce el susţine că este refuzul continuu al Ministerului Apărării de a furniza luptătorilor săi numărul de obuze de care au nevoie pentru a prelua controlul total asupra oraşului Bahmut, din estul Ucrainei.

Ministerul Apărării a transmis zilele trecute, când Prigojin a avut din nou o ieşire violentă, că lucrează pentru a se asigura că toate unităţile de pe câmpul de luptă au ceea ce au nevoie, potrivit News.ro.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"Dar bunicuţul fericit crede că este bine. Dacă se dovedeşte că are dreptate, atunci Dumnezeu să le dea tuturor sănătate. Dar ce vor face ţara, copiii noştri, nepoţii noştri, care sunt viitorul Rusiei, şi cum vom putea câştiga acest război dacă - din întâmplare, şi fac doar speculaţii aici - se dovedeşte că acest bunicuţ este complet dus?" - a declarat Prigojin.

Identitatea figurii "bunicului" la care s-a referit Prigojin nu este clară şi este suficient de ambiguă pentru a invita la speculaţii, notează Reuters.

În mesaje anterioare, Prigojin i-a criticat dispreţuitor şi nu s-a ferit să-i nominalizeze pe ministrul apărării Serghei Şoigu şi pe Valeri Gherasimov, şeful Statului Major General, dar a evitat orice critică personală la adresa preşedintelui Vladimir Putin.

Vladimir Putin are 70 de ani, Serghei Şoigu are 67 de ani, la fel şi Valeri Gherasimov. În ceea ce-l priveşte, Evgheni Prigojin are 61 de ani.

Ce urmărește Prigojin?

Analiştii spun că ieşirile sale volatile din ultimele zile - în care a anunţat că forţele sale se vor retrage din Bahmut din cauza problemei muniţiilor, înainte de a spune că vor rămâne şi apoi de a sugera din nou că ar putea pleca - par a fi o încercare de a masca vina pentru lipsa unui succes rapid pe câmpul de luptă la Bahmut, dar în acelaşi timp ar putea fi vorba şi despre o perdea de fum, o operaţiune menită să dezinformeze.

După mesajul cu "bunicuţul", şeful Wagner a revenit marţi cu un nou mesaj în care afirmă că i s-a spus că el şi oamenii săi ar fi consideraţi trădători dacă şi-ar abandona poziţiile din oraşul Bahmut, aflat sub asediu de luni de zile. Însă Prigojin a declarat pentru a doua oară în câteva zile că forţele sale vor părăsi Bahmutul dacă nu vor primi muniţia de care au nevoie pentru a continua lupta.

Ultima sa tiradă, transmisă într-un mesaj audio plin de înjurături, a coincis cu momentul în care Rusia a marcat victoria sovietică asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial prin tradiţionala sa paradă în Piaţa Roşie din Moscova.

"Ieri a sosit un ordin de luptă care spunea clar că, dacă ne părăsim poziţiile (din Bahmut), acest lucru va fi considerat trădare împotriva patriei. Acesta a fost mesajul care ne-a fost transmis", a declarat Prigojin. "(Dar) dacă nu există muniţie, atunci ne vom părăsi poziţiile şi vom fi cei care se vor întreba cine trădează cu adevărat patria. Aparent, cel care (trădează Patria) este persoana care semnează (ordinul de a furniza prea puţină muniţie)", a transmis Prigojin. El spune că forţele sale vor rămâne în Bahmut "pentru încă câteva zile" şi vor continua să insiste să primească muniţie.

Luni seara, Prigojin declarase că există semne că problema muniţiei este în curs de rezolvare, dar marţi a spus că mărimea transportului a fost redusă. "Ne-au dat doar 10% din ceea ce am cerut. Am fost înşelaţi", a spus el.

Prigojin: "Peștele de la cap se-mpute"

Prigojin, implicat într-o dispută de lungă durată cu Ministerul Apărării, a făcut o serie de declaraţii emoţionale în ultimele zile, dar comentariile sale de marţi despre cei care se ocupă în general de războiul Rusiei împotriva Ucrainei atrag atenţia prin faptul că sunt brutale, dar şi destul de criptice, notează Reuters.

Într-un atac la adresa Ministerului Apărării, Prigojin - care spune că oamenii săi controlează 95% din Bahmut - afirmă că unele trupe regulate ale armatei ruse şi-au părăsit poziţiile din apropiere, lăsând flancul unde se află luptătorii Wagner temporar descoperit, o problemă pe care spune că oamenii săi trebuie să o remedieze.

"Nu este o problemă legată de soldaţi. Problema este legată de oamenii care îi gestionează şi le dau sarcini. Peştele de la cap se-mpute", a spus el, vorbind despre ordinele date de ceea ce el numeşte o clică "criminală" şi "trădătoare".
 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Marine Le Pen a anunțat cine va fi premierul Franței dacă extrema dreaptă va câștiga alegerile
Marine Le Pen a anunțat cine va fi premierul Franței dacă extrema dreaptă va câștiga alegerile

Faptul că Franța a cotit către extrema dreaptă reprezintă o provocare existențială pentru Uniunea Europeană. La Paris și Bruxelles se discută frenetic despre pariul riscant pe care și l-a asumat Emmanuel Macron prin convocarea alegerilor anticipate.

Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Țara în care o bacterie
Țara în care o bacterie "mâncătoare de carne" face ravagii. A fost atins un număr record de cazuri

Sindromul de şoc toxic streptococic, o boală potenţial fatală cauzată de o bacterie "mâncătoare de carne", a cunoscut o creştere importantă în Japonia.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.