Vreme neobișnuită în lume. Alaska se luptă cu canicula și incendiile de vegetație

×
Codul embed a fost copiat

Este o vară nebună peste tot în lume. În plin sezon turistic, câteva dintre destinaţiile populare de vacanţă ale Europei sunt pârjolite de focuri extrem de periculoase.

Grav este că nici în Alaska nu contenesc incendiile de vegetaţie provocate de arșiță. În schimb, în China, zeci de oameni au murit din cauza viiturilor provocate de ploile abundente.

În Sardinia flăcările au atins chiar şi 10 metri înălţime noaptea trecută. Rafalele puternice de vânt sunt principalul inamic al pompierilor. Câteva zeci de familii au fost evacuate iar şosele au fost închise din cauza fumului.

Şi în sud-estul Franţei, peste 100 de militari duc o luptă inegală cu flăcările. În oraşul port Saint Mandrier, considerat de francezi drept un patrimoniu maritim, cerul albastru este acoperit de nori negri de fum. Incendiile de vegetaţie ameninţă să facă scrum case şi ambarcaţiuni de lux. În stare de alertă sunt şi locuitorii oraşului Toulon. Pădurea din apropiere a luat foc şi există pericolul ca flăcările să se extindă.

Şi peste Ocean, arșița bate record după record. În Alaska, temperaturile nu au scăzut sub 30 de grade în iulie. Incendiile de vegetație fac prăpăd în apropierea Oceanului Arctic, afectând nordul Peninsulei Scandinave, zone întinse din Siberia, Alaska și Groenlanda. Norii de fum sunt vizibili din spaţiu.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, şi în Canada, în ultimele zile soarele a dogorit nemilos. În centrul metropolei Toronto au fost resimțite 52 de grade, spre stupefacţia localnicilor neobişnuiţi cu asemenea temperaturi. Autorităţile locale au recomandat gravidelor, copiilor şi bătrânilor să nu iasă din case.

În schimb, în China, peste 40 de oameni au murit în urma ploilor torenţiale care au provocat inundaţii de proporţii şi alunecări de teren în mai multe regiuni. Pământul a luat-o la vale, acoperind şosele şi case. În nordul Chinei, vântul a suflat cu forţa unui taifun. După ce a plouat încontinuu aproape 24 de ore, şoselele s-au transformat în râuri năvalnice.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.