Volodimir Zelenski recunoaște: ”Ne aflăm din nou într-un astfel de moment. Situaţia se complică”

Volodimir Zelenski
Administrația Prezidențială de la Kiev

În Ucraina, situaţia ”se complică” pe teren din cauza trupelor ruseşti. Această țară este din nou ţinta unor bombardamente intense ale Rusiei, a recunoscut sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski.

 

"În cele 346 de zile ale acestui război, am spus de multe ori că situaţia de pe front este dificilă. Şi că situaţia se complică", a spus el în mesajul său zilnic, citat de AFP, potrivit Agerpres.

"Acum ne aflăm din nou într-un astfel de moment. Un moment în care ocupantul mobilizează tot mai multe forţe pentru a ne străpunge apărarea. Este foarte dificil acum în Bahmut, Vugledar, Lîman (în est) şi în alte regiuni", a adăugat şeful statului ucrainean.

Zelenski a salutat un nou schimb de prizonieri sâmbătă, care a permis Kievului să recupereze 116 militari, inclusiv doi ofiţeri.

În total, din 24 februarie, data începerii invaziei ruseşti, au fost eliberaţi 1.762 de ucraineni ţinuţi în captivitate de ruşi, a precizat el.

Citește și
soldati rusi
63 de ruși, prizonieri de război în Ucraina, au fost eliberați
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, Zelenski a menţionat sâmbătă, fără să le precizeze, "lucruri foarte importante" pe care le pregăteşte cu premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, în urma unei conversaţii pe care cei doi tocmai o avuseseră.

El a profitat de ocazie pentru a saluta faptul că "acum, în Marea Britanie, băieţii noştri au început deja să se antreneze pe tancurile Challenger", dintre care Londra a promis să livreze 14 în ţara sa.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vladimir Putin ar fi cerut Ministerului Apărării să pregătească un plan pentru o ofensivă pe scară largă în Ucraina
Vladimir Putin ar fi cerut Ministerului Apărării să pregătească un plan pentru o ofensivă pe scară largă în Ucraina

Premierul britanic i-a transmis președintelui Ucrainei că face eforturi ca echipamentele militare furnizate să ajungă pe front cât mai repede.

63 de ruși, prizonieri de război în Ucraina, au fost eliberați
63 de ruși, prizonieri de război în Ucraina, au fost eliberați

Şaizeci şi trei de prizonieri de război ruşi au fost eliberaţi ca urmare a unui proces complex de negocieri cu Ucraina, au informat agenţiile de presă ruse, citând Ministerul Apărării de la Moscova.

Portugalia va trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina. Anunțul făcut de premierul Antonio Costa
Portugalia va trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina. Anunțul făcut de premierul Antonio Costa

Portugalia a devenit cea mai recentă ţară care a declarat că va trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina, a anunţat, sâmbătă, premierul Antonio Costa.

Rusia declară alertă teroristă pentru o regiune. O fabrică a fost bombardată | VIDEO
Rusia declară alertă teroristă pentru o regiune. O fabrică a fost bombardată | VIDEO

Autorităţile din regiunea Belgorod a Rusiei de la graniţa cu Ucraina au declarat alertă teroristă pe termen nedeterminat după bombardarea unei fabrici.

Război în Ucraina. Liderii UE, aflați la Kiev, au fugit în adăposturi după ce a sunat alarma aeriană
Război în Ucraina. Liderii UE, aflați la Kiev, au fugit în adăposturi după ce a sunat alarma aeriană

"Nu renunțăm la fortăreața Bahmut și vă implorăm să ne dați arme cu rază lungă de acțiune, ca să-i putem alunga pe ruși din Donbas!". Asta le-a spus Volodimir Zelenski înalților oficiali europeni, ajunşi la Kiev pentru un summit extraordinar.     

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.