Violenţe într-o închisoare din Ecuador. Cel puţin 44 de deţinuţi au murit, iar peste o sută au evadat

inchisoare
AFP

Cel puţin 44 de prizonieri au murit în confruntările dintre bandele rivale luni, într-o închisoare din Ecuador, de unde alţi o sută de prizonieri au reuşit să evadeze ca urmare a violenţelor, informează AFP, citată de News.ro.

 

Violenţele au avut loc în închisoarea Bellavista, în provincia Santo Domingo de los Tsachilas
 

Potrivit unui ultim raport al Ministerului de Interne, condus de Patricio Carrillo, 44 ​​de deţinuţi au murit şi zece au fost răniţi. Un bilanţ anterior a raportat 43 de morţi.

 Violenţele au avut loc în închisoarea Bellavista, în provincia Santo Domingo de los Tsachilas, la aproximativ 80 km vest de Quito. La faţa locului, răniţii cu răni la faţă au fost îngrijiţi de ambulanţe, iar rudele deţinuţilor s-au înghesuit în jurul centrului penitenciar pentru a încerca să obţină informaţii, notează AFP. Potrivit şefului poliţiei ecuadoriane, „atacatorii au acţionat cu mare cruzime”, în timp ce violenţele au fost urmate de o evadare în masă.
 

Închisoarea Bellavista găzduieşte în prezent 1.700 de deţinuţi
 

Deşi autorităţile nu au dat nicio cifră cu privire la numărul total de evadaţi, 112 dintre aceştia au putut fi „recapturaţi”, dar 108 erau încă „dispăruţi” luni după-amiază, potrivit şeful poliţiei, generalul Fausto Salinas.

Citește și
cutit
Procesul interlopului tăiat pe față, de la gură la ureche, la pușcărie. Descoperirea anchetatorilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu o capacitate de 1.200 de locuri, închisoarea Bellavista găzduieşte în prezent 1.700 de deţinuţi.

Acesta este rezultatul regretabil al violenţei bandelor”, a scris pe Twitter preşedintele Guillermo Lasso, aflat în turneu în Israel. El a transmis „sincere condoleanţe familiilor” celor care au murit.
 

„Cadavrele lor mutilate au fost lăsate în urmă”
 

Ciocnirile dintre membrii a două bande rivale, „Lupii” şi „R7”, au izbucnit în jurul orei 3:00 dimineaţa, fiind declanşate „protocoale de securitate.” „Majoritatea victimelor, dacă nu aproape toate, au fost ucise cu cuţite, nu cu arme de foc, iar cadavrele lor mutilate au fost lăsate în urmă. Au fost executaţi în sălile comune, în celule”, apoi „a fost o tentativă masivă de evadare” cu folosirea armelor de foc, a spus Patricio Carrillo.

Cei cărora li se permite să se deplaseze între diferitele blocuri din închisoare sunt probabil cei care se află în spatele acestui masacru”, a spus el, referindu-se la un „scenariu identic cu cel din 28 aprilie din închisoarea din El Turi, unde membri ai "Lupilor" se confruntaseră deja cu "R7"”. Acolo au murit aproximativ 20 de prizonieri, majoritatea mutilaţi cu cuţite.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dilema teribilă a unui condamnat la moarte în SUA: trebuie să aleagă între injecţia letală şi camera de gazare
Dilema teribilă a unui condamnat la moarte în SUA: trebuie să aleagă între injecţia letală şi camera de gazare

Un condamnat la moarte în statul american Arizona are două săptămâni să decidă dacă va fi executat prin gazare sau cu injecţie letală, relatează The Guardian, citată de News.ro.

Procesul interlopului tăiat pe față, de la gură la ureche, la pușcărie. Descoperirea anchetatorilor
Procesul interlopului tăiat pe față, de la gură la ureche, la pușcărie. Descoperirea anchetatorilor

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au trimis în judecată doi indivizi, sub acuzațiile de lovire sau alte violenţe și instigare la lovire, după ce unul dintre ei ar fi atacat cu cuțitul un alt deținut. Răzbunarea ar fi motivul.

Elena Udrea a intrat în sala de judecată. Ar putea fi adusă la pușcărie săptămâna viitoare
Elena Udrea a intrat în sala de judecată. Ar putea fi adusă la pușcărie săptămâna viitoare

Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a intrat în sala de judecată. Ea ar putea fi adusă în țară și închisă la pușcăria Rahova cel mai devreme săptămâna viitoare.

Elena Udrea ar putea fi adusă la pușcărie săptămâna viitoare. A fost prinsă în Bulgaria când încerca să fugă în Grecia
Elena Udrea ar putea fi adusă la pușcărie săptămâna viitoare. A fost prinsă în Bulgaria când încerca să fugă în Grecia

Elena Udrea, fost ministru al Turismului, ar putea fi adusă în țară și închisă la pușcăria Rahova cel mai devreme săptămâna viitoare.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.