Viktor Orban, declarații explozive: „Noi, Ungaria, suntem aliat al SUA, dar ne tratează mai rău ca pe Rusia”

viktor orban
AFP

Viktor Orban, premierul Ungariei, s-a întâlnit din nou cu celebrul prezentator TV Tucker Carlson, iar în cadrul interviului, liderul de la Budapesta a făcut declarații incendiare.

Ungaria este percepută ca un ghimpe în cadrul Uniunii Europene, din cauza certurilor pe care le poartă deseori cu liderii de la Bruxelles, dar și pentru că nu se ferește să fie de partea Rusiei în războiul cu Ucraina, deși este stat membru NATO.

În aceste cazuri, Viktor Orban a lansat din nou unele declarații scandaloase, de această dată în cadrul unui nou interviu acordat celebrului comentator politic de dreapta și prezentator TV Tucker Carlson.

Astfel, printre altele, Orban s-a plâns că Ungaria este „tratată mai rău decât Rusia” de către Statele Unite.

Știți, din păcate, nu sunt politicianul preferat al liberalilor. Dar nimeni nu poate fi perfect. Principala prăpastie dintre cele două tabere este de natură antropologică. Unii oameni cred că ei, ego-ul lor, este cel mai important lucru. În timp ce alții, printre care mă număr și eu, cred că există lucruri care sunt mai importante decât mine, decât ego-ul meu. Dumnezeu, casa, familia. Liberalismul a însemnat inițial libertate. În acest moment, însă, liberalii din Europa sunt dușmanii libertății. Suntem aliați ai Statelor Unite, dar ei ne tratează mai rău decât pe ruși. Suntem membri ai NATO. Suntem un aliat al Statelor Unite și suntem tratați mai rău decât Rusia, după cum știți. Ce înseamnă asta?”, a spus Orban, citând anularea, în ianuarie, a unui acord din 1979 menit să evite dubla impozitare a contribuabililor americani și maghiari.

Citește și
orban zelenski
Derapaj la Budapesta. Viktor Orban, declarație care va înfuria Kievul: "Ucraina nu mai are suveranitate"
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Orban: „Ucraina nu poate câștiga acest război”

De partea cealaltă, Carlson, fostul prezentator FOX News, a subliniat că administrația Biden nu a sprijinit realegerea lui Orban în 2022, în timp ce Donald Trump a făcut-o.

Orban a spus imediat că Trump ar trebui reinstalat în fruntea SUA pentru a se restabili pacea în Ucraina.

Viktor Orban consideră că mulți oameni cred că Statele Unite îi cunosc mai bine pe ruși din cauza Războiului Rece. „Nu este chiar așa. Trebuie să ne întrebați pe noi. Washingtonul nu a fost niciodată sub ocupație rusă”, a opinat el.

Liderul maghiar a adăugat că, în Rusia, prioritatea este menținerea laolaltă a imensei țări. Potrivit acestuia, acesta este motivul pentru care mentalitatea militară prevalează acolo într-o măsură mult mai mare, iar aspectele geopolitice sunt mult mai importante.

Ucraina nu poate câștiga acest război, deoarece cu cât mai multe materiale de război vom preda, cu atât mai mult vor produce rușii”, a opinat Viktor Orban. El a subliniat, de asemenea, teama că, dacă Putin va fi înlăturat de la putere, nu se știe cine va deține controlul asupra arsenalului nuclear.

„America este departe, dar Rusia și Ucraina sunt lângă de noi. Aceasta este esența atitudinii maghiare”, a considerat el, potrivit Index.hu.

De ce nu acceptă aderarea Ucrainei la NATO

În contextul războiului ruso-ucrainean, Orban a transmis că în momentul în care soldații unei țări occidentale vor păși pe teritoriul ucrainean, va începe imediat al Treilea Război Mondial.

De aceea, momentul pe care îl trăim este extrem de periculos. Și asta îi spun mereu Americii, de exemplu la summitul NATO: aveți grijă!”, a declarat premierul ungar. El le-a spus acest lucru și liderilor mondiali la summitul NATO, dar, întrucât se află în fruntea unor țări mai mari, se cred mai deștepți, a mai spus el.

Premierul a declarat că posibilitatea aderării Ucrainei a apărut pentru prima dată la summitul NATO din 2008: „Atunci, Rusia nu a fost suficient de puternică pentru a împiedica acest lucru. Apoi a fost amânată, iar apoi Rusia a devenit mai puternică. Acest lucru înseamnă că am pierdut o oportunitate istorică”.

Nu ne putem permite ca granița lungă dintre Rusia și Ucraina să devină o graniță NATO”, a subliniat Viktor Orban, care crede că, dacă acest lucru s-ar întâmpla, ar declanșa un război nuclear.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Orban l-a primit pe Erdogan și pe alți lideri estici de Ziua Națională a Ungariei. Nu au lipsit controversaţii Babis şi Kurz
Orban l-a primit pe Erdogan și pe alți lideri estici de Ziua Națională a Ungariei. Nu au lipsit controversaţii Babis şi Kurz

Premierul maghiar Viktor Orban a profitat de Ziua Naţională şi de Campionatul Mondial de atletism pe care îl găzduieşte Budapesta pentru a-şi securiza livările de gaz.

Derapaj la Budapesta. Viktor Orban, declarație care va înfuria Kievul:
Derapaj la Budapesta. Viktor Orban, declarație care va înfuria Kievul: "Ucraina nu mai are suveranitate"

Armata ucraineană și-a intensificat atacurile în sud-estul ocupat, datorită echipamentelor și personalului instruit în Occident.

Viktor Orban: Există un mare potenţial în cooperarea cu România şi Slovacia
Viktor Orban: Există un mare potenţial în cooperarea cu România şi Slovacia

Cooperarea Ungariei cu România şi Slovacia are "un mare potenţial", a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban la postul public de radio, potrivit serviciului în limba engleză al agenţiei de presă MTI.

Ambasadorul Ungariei, convocat la MAE. Viktor Orban, la Băile Tușnad: Occidentul are trei valori: migrația, LGBTQ și războiul
Ambasadorul Ungariei, convocat la MAE. Viktor Orban, la Băile Tușnad: Occidentul are trei valori: migrația, LGBTQ și războiul

Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat luni pe ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Zakonyi Botond, la sediul MAE, în contextul discursului susţinut sâmbătă de prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, în cadrul Taberei de Vară de la Băile Tuşnad.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.