VIDEO. Un român a fost găsit carbonizat pe un câmp din Italia. Bărbatul avea doar 40 de ani

VIDEO. Un român a fost găsit carbonizat pe un câmp din Italia. Bărbatul avea doar 40 de ani
Getty

Un român din Italia a fost găsit mort, sâmbătă după-amiaza, pe un câmp din Stupinigi, un cătun al comunei Nichelino, provincia Torino, informează La Stampa.

Cadavrul său era carbonizat și a fost descoperit de un trecător, în apropierea punctului de lucru al unei socități apicole. Omul a alertat imediat Poliția. Lângă trupul neînsuflețit se aflau un telefon mobil şi o bicicletă.

Sosiți la fața locului, criminaliștii italieni au stabilit că bărbatul prezenta arsuri pe 80% din suprafața corpului. Cu toate acestea, în zona în care a fost descoperit cadavrul nu a fost găsit niciun recipient care să fi conținut vreun lichid inflamabil.

 

Citește și
Un român a devenit erou în Italia. Bărbatul a salvat doi copii de la înec
Un român a devenit erou în Italia. Bărbatul a salvat doi copii de la înec
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Bărbatul nu avea documente la el, însă carabinierii au reușit să-l identifice. Este vorba despre un român în vârstă de 40 de ani, care locuia în Beinasco, nu departe de locul în care a fost descoperit.

În acest caz, autoritățile din Italia au deschis o anchetă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O româncă a murit în Italia, după 10 zile de agonie. Familia, îndoliată în ziua de Paște
O româncă a murit în Italia, după 10 zile de agonie. Familia, îndoliată în ziua de Paște

O româncă a murit în Italia, în ziua de Paște, după 10 zile de chin. Femeia de 43 de ani a fost lovită de o mașină pe 21 aprilie, în timp ce traversa strada, în Villafranca di Verona.

Un român a devenit erou în Italia. Bărbatul a salvat doi copii de la înec
Un român a devenit erou în Italia. Bărbatul a salvat doi copii de la înec

Românul Sorin Ursuț, 48 de ani, a devenit cetățean de onoare al localității Cornate d’Adda, Lombardia, după ce a salvat doi copii de la încec.

Proteste violente la Roma, din cauza restricțiilor anti-COVID impuse de autorități
Proteste violente la Roma, din cauza restricțiilor anti-COVID impuse de autorități

Cel puţin un poliţist a fost rănit şi câţiva manifestanţi au fost arestaţi în urma ciocnirilor care au avut loc marţi la protestele contra restricţiilor antiepidemice în apropierea clădirii parlamentului din capitala Italiei, Roma.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.