Noi confruntări între Vestele Galbene şi poliţie în Franța. 42 de persoane, reținute la Paris

vestele galbene
BFMTV

Protestatarii din mişcarea Vestelor Galbene s-au adunat sâmbătă în Franța pentru al zecelea weekend consecutiv de proteste faţă de preşedintele francez Emmanuel Macron şi guvernul său.

Potrivit presei franceze, situația s-a mai calmat la Paris unde vestele galbene au protestat și față de violențele jandarmilor, însă au existat și confruntări cu forțele de ordine. Mai violente au fost manifestațiile din afara Parisului. 

Cel puțin 42 de persoane au fost reținute la Paris și peste 49 la Bordeaux, până la ora 19.00. La Toulouse s-a înregistrat un număr record de veste galbene: 10.000 de manifestanți, potrivit BFMTV. Oficial, la ora 14:00, ora locală, ministerul de interne francez anunța 27.000 de manifestanți în toată Franța, numărul lor a crescut însă pe seară.

Luni, pentru a încerca să liniştească protestatarii, preşedintele francez Emmanuel Macron a lansat „marea dezbatere naţională” de două luni în Franţa cu o scrisoare deschisă de 2.330 de cuvinte către întreaga ţară

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Scrisoarea, publicată în ziarele franceze de luni, marcheaza începutul unei consultări naţionale în care cetăţenii sunt invitaţi să îşi ofere opiniile privind patru teme centrale: taxele, organizarea statului şi a administraţiei publice, tranziţia ecologică şi cetăţenia şi democraţia.

Preşedintele şi administraţia sa de centru au fost puşi sub o presiune intensă din noiembrie din cauza unei taxe ecologice asupra combustibilului, acest lucru dând naştere mişcării Vestelor Galbene. Deşi s-a renunţat la taxă, protestele au continuat pe fondul unor nemulţumiri mai largi privind guvernul.

În afara oraşelor, Vestele Galbene continuă să blocheze intersecţii prin proteste spontane prin care cer scăderea taxelor pentru alimente şi bunurile esenţiale şi creşterea puterii de cumpărare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.