Vastă operaţiune antimafia în Sicilia şi la New York. Temutul clan Gambino, vizat direct. 17 persoane au fost arestate

perchezitii mafia
StirilePROTV

Poliţia italiană a lansat miercuri, împreună cu poliţia federală americană (FBI), o vastă operaţiune împotriva mafiei în Sicilia şi la New York, care a condus la arestarea a 17 persoane suspectate de extorcare, relatează AFP.

Şapte suspecţi au fost arestaţi în provincia Palermo, iar aleţi zece la New York, în cadrul acestei anchete cu privire la asociere mafiotă, extorcare, licitaţii trucate şi incendiere criminală - vizând clanul Gambino -, precizează într-un comunicat poliţia italiană.

Familia Gambino este una dintre cele cinci mari familii ale mafiei italiano-americane din nord-estul Statelor Unite, alături de familiile Bonanno, Colombo, Genovese şi Lucchese.

Operaţiunea s-a desfăşurat în mod simultan la New York şi în provincia Palermo.

ACTIVITĂŢI INFRACŢIONALE INTERNAŢIONALE

 

Ancheta - lansată în aprilie 2021 - a permis scoaterea la iveală a unor activităţi infracţionale internaţionale, de la New York şi până la Palermo, trecând pe la Roma, şi anume practici de extrorcare prin recurgerea la colaborarea unor ganguri active la New York.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Această anchetă a permis o confirmare a ”solidităţii raporturilor existente (...) pe axa SUA-Italia” şi dezvăluirea interesului de care dă dovadă aripa americană a mafiei faţă de probleme de organizarea mafiei siciliene pe teritoriul de origine al acesteia.

Activităţi de estorcare au vizat restaurante de origine siciliană instalate la New York, prin exercitarea unor presiuni asupra membrilor familiilor acestora din Sicilia.

În Sicilia, ancheta a permis demonstrarea exercitării unui control strâns al mafiei asupra teritoriului acesteia, prin dezvoltarea pe acesta a unui trafic de droguri înfloritor şi unor practici infracţionale condiţionate de aprobarea capilor locali.

Mafia newyorkeză a suferit mai multe lovuturi dure în anii 2010, de la arestări la lupte fratricide şi concurenţa altor organizaţii criminale, însă clanurile acesteia sunt considerate active în continuare.

La 14 martie 2019, capul clanului Gambino, Francesco ”Frank” Cali, a fost ucis prin împuşcare în exteriorul domiciliului său, în Staten Island, la New York.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.