Unităţi care au participat la manevrele din Crimeea revin în cazărmi, anunţă Ministerul Apărării rus

Soldați ruși

Ministerul Apărării din Rusia a anunţat miercuri că unităţile care şi-au încheiat manevrele militare în Crimeea, anexată de Moscova în 2014, se întorc în cazărmile în care sunt încartiruite cu titlu permanent, transmite EFE.

"Unităţile din districtul militar Sud care şi-au încheiat participarea la exerciţiile tactice în poligoane din peninsula Crimeea se îndreaptă cu trenul către locurile de încartiruire permanentă", a transmis Ministerul Apărării rus într-un comunicat.

Totodată, potrivit Reuters, ministerul rus a publicat un video cu o coloană de echipament militar rusesc şi de trupe care părăsesc Crimeea.

Pe de altă parte, ministrul apărării ucrainean Oleksii Reznikov a declarat miercuri că ultimele evaluări privind ameninţările nu conţin "nimic neaşteptat" şi sunt concordante cu opiniile anterioare, transmite Reuters.

Într-o intervenţie televizată, Reznikov a afirmat că forţele armate ucrainene continuau manevrele militare la nivel naţional, la care urmează să ia parte şi ataşatul militar al Belarusului, stat vecin aliat al Rusiei, dar care a dat asigurări Kievului că, dinspre teritoriul său, nu există niciun fel de ameninţare militară.

Citește și
Joe Biden
Joe Biden, despre Criza din Ucraina: „Dacă Rusia invadează Ucraina, statele responsabile ale lumii nu vor ezita să răspundă”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reznikov a mai spus că va participa joi la o "reuniune virtuală" cu miniştrii apărării ai ţărilor NATO.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rusia asigură că nu atacă azi Ucraina. Ambasadorul rus la UE: ”Războaiele din Europa rareori încep într-o zi de miercuri”
Rusia asigură că nu atacă azi Ucraina. Ambasadorul rus la UE: ”Războaiele din Europa rareori încep într-o zi de miercuri”

Ambasadorul Rusiei pe lângă Uniunea Europeană Vladimir Cijov a respins miercuri avertismentele SUA cu privire la un posibil atac rusesc asupra Ucrainei, transmite dpa.

Joe Biden, despre Criza din Ucraina: „Dacă Rusia invadează Ucraina, statele responsabile ale lumii nu vor ezita să răspundă”
Joe Biden, despre Criza din Ucraina: „Dacă Rusia invadează Ucraina, statele responsabile ale lumii nu vor ezita să răspundă”

Într-un discurs ținut aseară la Washington, președintele american Joe Biden a transmis Moscovei încă o dată că nici SUA, nici NATO nu sunt o amenințare pentru Rusia.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.