UNICEF: La fiecare secundă, un copil din Ucraina devine refugiat

refugiati
StirilePROTV

La fiecare secundă, un copil din Ucraina devine refugiat, potrivit UNICEF.

La fiecare secundă, un copil din Ucraina devine refugiat, a afirmat marţi Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF), comentând în legătură cu afluxul continuu de persoane care fug din această ţară de la declanşarea invaziei ruse, la 24 februarie, informează AFP.

În ultimele 20 de zile, circa 1,4 milioane de copii au fost nevoiţi să fugă din Ucraina, circa 55 pe minut sau "practic un copil pe secundă", a declarat James Elder, un purtător de cuvânt al UNICEF, în timpul unei conferinţe de presă a ONU la Geneva, potrivit Agerpres.

"Această criză, în termeni de viteză şi de scară, este fără precedent după Al Doilea Război Mondial", a subliniat Elder.

Purtătorul de cuvânt al UNICEF a subliniat de asemenea, făcându-se ecoul unor afirmaţii ale secretarului general al ONU, Antonio Guterres, că aceşti copii "sunt supuşi unui risc semnificativ de separare, violenţe, exploatare sexuală şi trafic de persoane".

Citește și
podcast
„România, știi bine!”, ep. 55, cu Gabriela Leu. Cum vom face față situației refugiaților din România?
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Aproape 90.000 de englezi s-au înscris de la primele ore să găzduiască refugiați ucraineni pentru 350 de lire/lună
Aproape 90.000 de englezi s-au înscris de la primele ore să găzduiască refugiați ucraineni pentru 350 de lire/lună

Englezii au blocat marți de la primele ore site-ul pus la dispoziție de autoritățile britanice pentru înregistrarea celor care vor să găzduiască refugiați ucraineni în schimbul a 350 de lire sterline pe lună de la stat.

„România, știi bine!”, ep. 55, cu Gabriela Leu. Cum vom face față situației refugiaților din România?
„România, știi bine!”, ep. 55, cu Gabriela Leu. Cum vom face față situației refugiaților din România?

Podcastul „România, știi bine”, realizat de echipa emisiunii „ROMÂNIA, TE IUBESC!”, a ajuns la episodul 55. România primește refugiați din Ucraina. Valul de solidaritate și simpatie este uriaș, iar ajutorul este oferit din întreaga țară.

Trei familii din Cernăuți au ajuns la Alba-Iulia. Românii le-au sărit în ajutor
Trei familii din Cernăuți au ajuns la Alba-Iulia. Românii le-au sărit în ajutor

Trei familii din Cernăuți, care au fugit din calea războiului ca să își salveze copiii, au ajuns în Alba-Iulia.

O femeie din Sibiu a spus că e refugiată din Ucraina ca să primească bunuri din donații
O femeie din Sibiu a spus că e refugiată din Ucraina ca să primească bunuri din donații

O femeie din Sibiu a mers la un centru de unde se repartizau ajutoare și a spus că și ea este refugiată din Kiev, ca să primească gratuit alimente și alte bunuri din donații.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.