Un sârb a atacat mai mulți pasageri ai unui autobuz din Germania. Au intervenit forțele speciale

politie germania
Shutterstock

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost inculpat pentru tentativă de omucidere după ce a atacat pasageri într-un autocar, în apropiere de oraşul german Nurnberg, relatează miercuri dpa.

Incidentul survenit pe o şosea care face legătura între Nurnberg şi Munchen a declanşat o operaţiune de anvergură a poliţiei şi a fost intens mediatizat.

Suspectul, care este sârb, ar fi lovit în cap doi pasageri din autocar şi ar fi proferat ameninţări cu moartea, a indicat miercuri poliţia bavareză.

Marţi seara existau temeri să nu se ajungă la o situaţie de luare de ostatici, în timp ce bărbatul, despre care se credea că ar putea fi înarmat, se afla încă în vehicul împreună cu alţi pasageri.

Şoseaua pe care circula autocarul a fost încercuită de forţele speciale, care l-au arestat în cele din urmă pe suspect, după o operaţiune care a durat câteva ore.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

S-a stabilit că acesta nu deţinea arme, iar motivul atacului încă nu este cunoscut. Conform informaţiilor preliminare, suspectul nu se afla sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.

Autocarul, în care se aflau 11 pasageri şi trei şoferi, urma să-şi continue călătoria spre Serbia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.