Un român și un albanez au fost găsiţi dezbrăcați și mutilați pe o autostradă din Spania

Un român şi un albanez au fost găsiţi dezbrăcaţi şi mutilaţi pe o autostradă din Spania
Facebook / Emergencias Los Alcázares

Cadavrele a doi tineri, un român și un albanez, au fost descoperite dezbrăcate și mutilate pe o autostradă din Spania. Polițiștii spanioli cred că bărbații au fost ucişi de un şofer drogat.

Conform primelor verificări făcute de anchetatori, rănile găsite pe cele două cadavre au fost provocate în urma unui accident de circulație. Mai exact, victimele au fost călcate de un autoturism, potrivit La Opinion de Murcia.

Anchetatorii iberici au un suspect. Este vorba despre un şofer care, în momentul în care a fost interceptat, a ieșit pozitiv la testul pentru droguri. Individul nu a fost arestat, însă cercetările continuă. Dacă oamenii legii dovedesc faptul că bărbatul a fost implicat în moartea celor doi, el va fi acuzat de omor involuntar.

În acest caz, principala ipoteză a criminaliștilor este că mașina în care se aflau românul şi albanezul s-a defectat pe drum. Când cei doi au coborât din autoturism şi au încercat să îl împingă, au fost spulberaţi de o mașină.

 

Citește și
politie spania
Interlopi români, acuzați de proxenetism, trafic de minore și de droguri în Spania. VIDEO
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
 

???? ACCIDENTE DE TRÁFICO GRAVE. ✅ Localización: ▶️ #AP7, sentido Cartagena Km:788; TM de Los Alcázares. ▶️ Dos vehiculos...

Publicată de Emergencias Los Alcázares pe Joi, 18 martie 2021

Din câte se pare, mutilările prezentate de cele două cadavre ar fi fost cauzate de izbitură. Deocamdată, criminaliștii spanioli nu au nicio explicație pentru faptul că victimele au fost găsite dezbrăcate.

 

Filmul complet al tragediei

 

Accidentul s-a produs vineri, în jurul orei 05:30 dimineața, la ieșirea de pe autostrada AP-7 către Los Narejos. Un șofer a alertat echipajele de prim-ajutor, după ce două vechicule s-au ciocnit. Ajunşi la faţa locului, polițiștii locali și pompierii au găsit două cadavre dezbrăcate şi mutilate, ambele în afara mașinii, pe asfalt.

Şoferul care a sunat la numărul de urgenţă le-a spus oamenilor legii că s-a ciocnit cu o mașină care era oprită în mijlocul drumului și pe care nu a putut să o evite.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Spania a legalizat eutanasia şi sinuciderea asistată. În ce cazuri se aplică
Spania a legalizat eutanasia şi sinuciderea asistată. În ce cazuri se aplică

Deputaţii spanioli au aprobat joi, în formă definitivă, legalizarea eutanasiei şi a sinuciderii asistate în cazul persoanelor cu boli grave, incurabile sau invalidante care vor să îşi pună capăt suferinţelor, transmit Reuters şi AFP.

Interlopi români, acuzați de proxenetism, trafic de minore și de droguri în Spania. VIDEO
Interlopi români, acuzați de proxenetism, trafic de minore și de droguri în Spania. VIDEO

Autoritățile române și spaniole au efectuat o operațiune comună pentru destructurarea unei grupări specializate în proxenetism, spălare de bani, trafic de minori și deținere și trafic de droguri, care acționa pe teritoriul Spaniei.

A şasea noapte de proteste după arestarea unui rapper, în Spania
A şasea noapte de proteste după arestarea unui rapper, în Spania

Protestele declanşate de arestarea rapperului Pablo Hasel au continuat duminică noaptea la Barcelona, dar s-au desfăşurat paşnic, spre deosebire de nopţile precedente, când au degenerat în revolte - tulburări, transmit AFP şi dpa.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.