Un român a împușcat trei foști colegi și un polițist în Spania după ce a fost concediat

×
Codul embed a fost copiat

Un român din Spania, fost angajat al unei firme de pază, a pus pe jar autorităţile din oraşul catalan Tarragona.

 Supărat că şi-a pierdut locul de muncă, românul s-a dus înarmat la birou, a intrat în conflict cu foştii colegi şi a tras cu arma. Trei oameni au fost răniţi. Al patrulea, un poliţist, a fost împuşcat de român în trafic în timp ce încerca să fugă din oraş. Cei care au văzut secvențele au fost șocați.

Ca în fiecare zi, a venit să bea o cafea. Azi a venit mult mai devreme ca de obicei. Stătea pur şi simplu pe terasă şi-şi bea cafeaua. Şi la un moment dat am auzit un strigăt: "ajutaţi-mă, ajutaţi-mă!" şi apoi un pocnet. Şi asta a fost tot. Vocea era a unei femei... ajutaţi-mă, ajutaţi-mă! Apoi a venit poliţia, în 4-5 minute, şi în acel moment am început să bănuiesc că s-a întâmplat ceva grav.

Incidentul a avut loc ieri, cu puţin timp înainte de amiază. Românul, un bărbat de 45 de ani care locuieşte în Alcover, a intrat înarmat în sediul companiei de securitate în care a lucrat până în urmă cu câteva luni. Acolo a avut un conflict cu fostul său manager şi cu mai mulţi colegi, aşa că a scos o armă şi a deschis focul.

Trei oameni - şeful său şi doi colegi -, au fost răniţi. Omul s-a urcat apoi în maşină şi a fugit, dar a fost depistat în trafic, la un filtru.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 Şi aici a scos arma şi a rănit un poliţist, apoi a plecat mai departe. După căutări intense, polițiștii l-au încolţit pe bărbat într-o casă părăsită. Au urmat două ore tensionate, în care oamenii legii au încercat să îl convingă să se predea. Pentru că românul a refuzat, autorităţile au luat decizia de a-l neutraliza. Un trăgător de elită a tras trei focuri, care l-au nimerit pe fostul agent de pază în braţe şi într-un picior.

 Rănile nu îi pun viaţa în pericol: a fost tratat la faţa locului, apoi dus la un spital din Barcelona. Cei patru bărbaţi răniţi de român sunt în stare stabilă, la spital.

Autorităţile investighează cauza dar, potrivit presei spaniole, se pare că omul era nemulţumit că a fost dat afară şi, în ultimele luni, ar fi trimis mai multe e-mailuri de ameninţare pe adresa colegilor, împreună cu fotografii în care apare înarmat.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.