Un judecător ucrainean beat a fost arestat, după ce a lovit cu mașina un militar și l-a omorât | VIDEO

accident ucraina
Twitter/@federicoalves

Un judecător a fost arestat vineri de către autorităţile ucrainene, suspectat de răsturnarea şi uciderea unui militar, într-un punct de trecere, la Kiev, în timp ce conducerea în stare de ebrietate.

Biroul ucrainean de anchetă anunţă că anchetează circumstanţele acestei morţi, conform news.ro.

El evocă o încălcare a regulilor privind securitatea rutieră, o infracţiune care se pedepseşte cu până la şase ani de închisoare.

Suspectul este preşedintele Tribunalului districtului makarovski, Oleksii Tandîr.

Militarul ucis, din cadrul Gărzii Naţionale ucrainene, era în vârstă de 23 de ani, potrivit biroului.

Citește și
Vladimir Putin
Putin este deschis unui dialog cu Ucraina. Președintele rus a avut o convorbire la telefon cu Lula da Silva
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Incidentul a avut loc către miezul nopţii de joi spre vineri - când începe o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii la Kiev -, precizează sursa citată.

Biroul de anchetă a publicat imagini în care apar o maşină cu capota tamponată şi parbrizul parţial spart şi cadavrul unui bărbat care zace pe drum într-o baltă de sânge.

Judecătorul a refuzat să se ducă la o clinică în vederea unui test al alcoolemiei după dramă, precizează anchetatorii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ucraina are nevoie de 48 de avioane F-16 pentru a se ”elibera de agresor”, estimează Ministerul ucrainean al Apărării
Ucraina are nevoie de 48 de avioane F-16 pentru a se ”elibera de agresor”, estimează Ministerul ucrainean al Apărării

Ucraina are nevoie de patru escadrile de avioane americane de luptă de tip F-16 - adică de 48 de avioane în total -, pentru ”eliberarea ţării de agresor”, estimează într-un mesaj postat pe Twitter Ministerul ucrainean al Apărării.

Putin este deschis unui dialog cu Ucraina. Președintele rus a avut o convorbire la telefon cu Lula da Silva
Putin este deschis unui dialog cu Ucraina. Președintele rus a avut o convorbire la telefon cu Lula da Silva

Rusia este deschisă unui dialog cu Ucraina, i-a transmis preşedintele rus Vladimir Putin, într-o convorbire la telefon, omologului său brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, anunţă vineri Kremlinul.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.