Un deținut a făcut o gaură în peretele celulei în care era închis, ca să-și poată înjunghia vecinul

gaură în perete
Getty

Un deținut a făcut o gaură în peretele celulei sale, ca să-și poată înjunghia vecinul, au declarat autotirtățile.

 

 

Kavian Thomas, un deținut de la închisoarea Rice Street din comitatul Fulton, Georgia, a făcut o gaură în peretele celulei sale, miercurea trecută, ca să poată înjunghiat un alt deținut, potrivit Biroului șerifului din comitatul Fulton, scrie Business Insider.

Biroul șerifului a declarat că, pe 17 mai, Thomas a săpat o gaură într-un perete din beton și metal pentru a ajunge în celula vecină, unde autoritățile spun că l-a înjunghiat de mai multe ori pe Derondney Russell, potrivit WSB-TV.

Russell a suferit „răni superficiale prin înjunghiere în partea superioară a corpului” înainte de a fi dus la unitatea medicală a închisorii pentru a fi tratat.

WBS-TV a relatat că autoritățile au percheziționat ambele celule, unde au găsit cel puțin cinci arme. Printre acestea se aflau țepușe improvizate, confecționate din diverse obiecte furate dintr-o clădire dărăpănată a închisorii, potrivit Fox 5 Atlanta.

Citește și
Nicolas Sarkozy
Sarkozy a pierdut apelul la sentința prin care a fost condamnat la închisoare într-un caz de corupție
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Nu este clar pentru ce acuzații se afla Thomas în închisoare.

Biroul șerifului a declarat că alte acuzații penale împotriva lui Thomas sunt în curs de soluționare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cine este Recep Erdogan, omul care conduce Turcia cu o mână de fier de 20 de ani. A fost la închisoare pentru incitare la ură
Cine este Recep Erdogan, omul care conduce Turcia cu o mână de fier de 20 de ani. A fost la închisoare pentru incitare la ură

De la începuturile sale ”umile” și până astăzi, Recep Tayyip Erdogan a reușit să ajungă un gigant politic.   

Sarkozy a pierdut apelul la sentința prin care a fost condamnat la închisoare într-un caz de corupție
Sarkozy a pierdut apelul la sentința prin care a fost condamnat la închisoare într-un caz de corupție

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a pierdut apelul la sentința prin care a fost condamnat la închisoare într-un caz de corupție.

Adio ipostazelor compromițătoare. Proiectul de lege care stabilește închisoare pentru „imaginile intime”
Adio ipostazelor compromițătoare. Proiectul de lege care stabilește închisoare pentru „imaginile intime”

Cei care se răzbună pe foștii sau actualii parteneri făcând publice pe rețelele sociale imagini intime cu aceștia, pot ajunge la închisoare.

Caz revoltător. O femeie a fost condamnată la închisoare pentru că și-a sugrumat violatorul cu un tricou
Caz revoltător. O femeie a fost condamnată la închisoare pentru că și-a sugrumat violatorul cu un tricou

O femeie care și-a sugrumat violatorul până la moarte cu un tricou a fost condamnată la închisoare pentru că a încercat să se apere, ceea ce a stârnit proteste în Mexic, scrie Mirror.co.uk. 

China a condamnat un cetățean american de 78 de ani la închisoare pe viață, pentru spionaj
China a condamnat un cetățean american de 78 de ani la închisoare pe viață, pentru spionaj

China a condamnat la închisoare pe viață un cetățean american în vârstă de 78 de ani, acuzat de spionaj, într-un caz care ar putea exacerba deteriorarea relațiilor dintre Beijing și Washington în ultimii ani.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă