Un deputat din partidul lui Putin a dat cu mașina peste un copil de 6 ani, apoi a fugit de la locul accidentului | VIDEO

deputat
Captură Twitter / Nexta

Serghei Mamontov, un deputat din partidul "Rusia Unită", formațiunea politică a lui Vladimir Putin, a accidentat un copil în vârstă de 6 ani.

Imediat după accident, care a avut loc în regiunea Novosibirsk, parlamentarul a coborât din maşină, s-a apropiat de minor, s-a uitat la el, apoi a plecat de la fața locului. Serghei Mamontov nu s-a deranjat nici măcar să sune la ambulanță.

În urma acestui accident, copilul a suferit două fraccturi, una craniană și una la șold, informează Nexta. În prezent, micuțil se află internat la terapie intenvisă.

Șefa comitetului executiv regional al partidului Rusia Unită, Iulia Shvets a anunțat că deputatul Serghei Mamontov va fi exclus din formaţiunea politică.

Pe site-ul oficial al partidului, aceasta a afirmat că reacția pe care politicianul a avut-o imediat după accident "nu provoacă altceva decât nedumerire și dezgust".

Citește și
vladimir putin, nord stream
Putin: Rusia este pregătită să aprovizioneze Europa cu gaze prin intermediul gazoductului Nord Stream
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Iulia Shvets a precizat că victima și familia sa vor primi toată asistența necesară.

"Cel care a lovit un copil și l-a lăsat pe drum fără ajutor, cu greu poate fi numit o persoană în sensul deplin al cuvântului. În ceea ce privește Rusia Unită, îl va exclude rușinos pe Mamontov din partid și din asociația de deputați ai acesteia în consiliul raional", a afirmat Shvets.

"Nici măcar animalele nu se comportă așa", a spus, într-un interviu acordat RIA Novosti, deputatul Evgheni Revenko.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Putin o cataloghează drept ”mamaie” pe Pelosi și îl critică dur pe Macron pentru că a divulgat o convorbire la telefon
Putin o cataloghează drept ”mamaie” pe Pelosi și îl critică dur pe Macron pentru că a divulgat o convorbire la telefon

Preşedintele rus Vladimir Putin a catalogat-o pe preşedinta Camerei Reprezentanţilor americane Nancy Pelosi drept ”mamaie”.

Putin: Rusia este pregătită să aprovizioneze Europa cu gaze prin intermediul gazoductului Nord Stream
Putin: Rusia este pregătită să aprovizioneze Europa cu gaze prin intermediul gazoductului Nord Stream

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis că Rusia este gata să livreze din nou gaze către Europa, prin gazoductul Nord Stream, rămas încă în funcțiune după explozie.

 

Vladimir Putin susţine că ştie ''cu aproximaţie'' unde ar pregăti Ucraina o ''bombă murdară''
Vladimir Putin susţine că ştie ''cu aproximaţie'' unde ar pregăti Ucraina o ''bombă murdară''

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut joi Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să inspecteze ''cât mai repede posibil'' instalaţiile nucleare ucrainene, relatează agenţia EFE.

Vladimir Putin: Lumea a intrat în deceniul „cel mai periculos” după Al Doilea Război Mondial
Vladimir Putin: Lumea a intrat în deceniul „cel mai periculos” după Al Doilea Război Mondial

Lumea a intrat în deceniul său cel mai periculos şi imprevizibil după al Doilea Război Mondial, a estimat joi preşedintele rus Vladimir Putin, care a acuzat Occidentul că urmăreşte să-şi menţină dominaţia asupra planetei, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Primele declarații ale lui Vladimir Putin după simularea atacului nuclear: Acuză Occidentul de escaladarea războiului
Primele declarații ale lui Vladimir Putin după simularea atacului nuclear: Acuză Occidentul de escaladarea războiului

Președintele rus, Vladimir Putin, susține, joi, un discurs despre viziunea geopolitică în contextul războiului din Ucraina.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.