Un bătrân din Franța cere României 115 milioane de euro pentru o obligațiune la purtător emisă în urmă cu aproape un secol

Un bătrân din Franța cere României 115 milioane de euro pentru o obligațiune la purtător emisă în urmă cu aproape un secol
Getty

Un francez în vârstă de 80 de ani, care a cumpărat o obligațiune la purtător care a fost emisă de țara noastră în 1929, pretinde de la statul român plata a peste 115 milioane de euro, informează Le Parisien, citat de bfmtv.com.

În 2018, Henri B., care locuiește în Aulnay-sous-Bois (Seine-Saint-Denis), a decis să plătească 300.000 de euro pentru o bucată de hârtie un pic îngălbenită.

O nebunie? Nu și pentru consilierul juridic cu experiență, căruia i-a mirosit a afacere bună. Motivele lui au fost întemeiate, spun jurnaliștii din Hexagon.

Documentul cumpărat este o obligațiune la purtător, emisă de statul român. După expertizare, rezultă că Henri B. poate pretinde teoretic 115,88 de milioane de euro României, notează ziariștii francezi, fără a da detalii însă despre expertiză.

Conform acestora, obligațiunea la purtător ar fi fost emisă pentru a finanța o parte din datoriile României. La momentul emiterii, acesta valora „500 de franci de aur”, lucru indicat și pe document, unde ar mai apărea și o dobândă. Așa se explică suma colosală la care a ajuns să valoreze documentul, spune Gregory Levy, avocatul bătrânului din Franța.

Citește și
Jean-Yves Le Drian
Ministrul de Externe din Franța, „îngrijorat şi foarte atent“ la R Moldova după exploziile din Transnistria
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit presei franceze, valoarea actuală a documentului ar fi fost validată de către o societate financiară din România, însă numele acesteia nu a fost dezvăluit.

În ceea ce privește faptul că unele obligațiuni au dată de valabilitate, Henri B. susține că nu este cazul documentului aflat în posesia sa.

Amenință România cu un proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Bătrânul a încercat să revendice aproximativ 115.887.000 de euro, însă, în 2020, Banca Națională a României i-a răspuns că nu poate să efectueze plata, întrucât nu este autoritatea emitentă, ci „Statul Român prin Ministerul Finanțelor”.

Având în față acest refuz, Henri B. a decis să apeleze la începutul acestui an la Ambasada României în Franța.

„Ambasada României nu ne spune nici măcar că refuză să plătească. Doar tace”, a afirmat octogenarul.

„În lipsa unui răspuns, ne vom adresa Ministerului francez al Economiei și Finanțelor. Și apoi la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă situația o cere”, a spus avocatul bătrânului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Internetul a picat în Franța, din cauza unor acte de vandalism
Internetul a picat în Franța, din cauza unor acte de vandalism

Conexiunea la internet din mai multe orașe din Franța a fost întreruptă miercuri dimineață în urma unor acte de vandalism. Au fost semnalate încetiniri și întreruperi.

Ministrul de Externe din Franța, „îngrijorat şi foarte atent“ la R Moldova după exploziile din Transnistria
Ministrul de Externe din Franța, „îngrijorat şi foarte atent“ la R Moldova după exploziile din Transnistria

Franța este îngrijorată de riscurile la care este supusă Republica Moldova de către Rusia, a declarat marți (26 aprilie) Ministrul francez de Externe.

Preot înjunghiat într-o biserică din Franţa. Atacatorul a fost dezarmat de o călugăriță
Preot înjunghiat într-o biserică din Franţa. Atacatorul a fost dezarmat de o călugăriță

Un preot şi o călugăriţă au fost răniţi duminică, în timpul turul doi al alegerilor prezidenţiale, cu arma albă, într-o biserică, la Nisa, potrivit Parchetului din Nisa. Atacatorul ar fi strigat „Macron trebuie omorât!”, înainte de atac.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.