Un avion cu 92 de persoane la bord s-a prăbuşit în sudul Filipinelor. Cel puțin 29 morți

×
Codul embed a fost copiat

Cel puţin 29 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 50 au fost rănite duminică în momentul în care un avion militar filipinez s-a prăbuşit după ce a ratat pista de aterizare din sudul arhipelagului şi a fost cuprins de flăcări.

Acesta este cel mai grav dezastru aerian care a implicat forţele armate în aproape 30 de ani, informează Reuters şi AFP.

Şaptesprezece pasageri şi membri ai echipajului care se aflau la bordul avionului de transport de tip C-130, care s-a prăbuşit la prânz pe insula Jolo din provincia Sulu, sunt în continuare daţi dispăruţi, a declarat general maiorul William Gonzales într-un comunicat de presă. În total, la bordul avionului se aflau 92 de persoane, în marea lor majoritate soldaţi.

"Mai mulţi soldaţi au fost văzuţi cum săreau din avion înainte ca aparatul să lovească solul, ceea ce i-a salvat de la explozia provocată de impact", a informat unitatea militară din Sulu, într-o declaraţie.

Şeful forţelor armate, generalul Cirilito Sobejana, a explicat că avionul, care transporta soldaţi din Cagayan de Oro către insula meridională Mindanao, a ratat pista în momentul aterizării. Aparatul a încercat apoi "să capete din nou altitudine, însă nu a reuşit", a adăugat el.

Citește și
parașută
Incident tragic în Australia. Două persoane au murit după ce au căzut din avion înaintea unui salt cu parașuta
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Este vorba despre un incident şi nu despre un atentat, a insistat purtătorul de cuvânt al forţelor armate, generalul Edgard Arevalo, la postul de radio DZBB.

Purtătorul de cuvânt al armatei aerului, locotenent colonelul Maynard Mariano, a anunţat deschiderea unei anchete pentru a stabili cauzele accidentului.

Fotografii făcute de postul filipinez Pondohan TV şi publicate pe pagina sa de Facebook arată epava avionului care a fost distrus de flăcări.

Avionul s-a prăbuşit în apropiere de o carieră de piatră situată într-o regiune puţin populată, a declarat pentru AFP locotenentul Jerrica Angela Manongdo, care a adăugat că operaţiunile de salvare s-au încheiat duminică după-amiază.

Potrivit primelor indicii, avionul a depăşit pista de aterizare şi s-a rupt în două, a declarat pentru AFP general locotenentul Corleto Vinluan, şeful comandamentului Vest din insula Mindanao.

Cei mai mulţi dintre pasageri tocmai îşi încheiaseră instructajul militar şi fuseseră trimişi pe această insulă în cadrul unei forţe operaţionale comune de luptă împotriva terorismului în această regiune majoritar musulmană.

Armata este foarte prezentă în sudul Filipinelor, din cauza implantării organizaţiei islamiste Abu Sayyaf, considerată drept grupare teroristă de către Washington. Abu Sayyaf este formată dintr-o reţea de militanţi cărora le sunt atribuite atentate teroriste sângeroase şi răpiri de turişti străini şi misionari creştini.

Avionul de transport militar cu patru motoare C-130H Hercules, produs de Lockheed Martin, cu numărul de înregistrare 5125, abia ajunsese în Filipine. Site-ul C-130.net a informat că avionul care s-a prăbuşit avusese zborul inaugural în 1988. Modelul este folosit la scară largă de forţele armate din întreaga lume.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un avion belgian de vânătoare de tip F-16 s-a lovit de o clădire în timp ce decola
Un avion belgian de vânătoare de tip F-16 s-a lovit de o clădire în timp ce decola

Un avion belgian de vânătoare de tip F-16 s-a lovit joi de o clădire, la bază aeriană militară olandeză Leeuwarden, în timp ce se pregătea să decoleze şi a rănit două persoane, anunţă autorităţile olandeze şi belgiene, relatează The Associated Press.

Incident tragic în Australia. Două persoane au murit după ce au căzut din avion înaintea unui salt cu parașuta
Incident tragic în Australia. Două persoane au murit după ce au căzut din avion înaintea unui salt cu parașuta

Un instructor de paraşutism şi un client au murit duminică în Australia, după ce au căzut dintr-un avion, înainte să sară împreună cu paraşuta.

Avionul care va putea zbura cu peste 14.000 de km/h și va ajunge în orice punct pe glob în cel mult o oră
Avionul care va putea zbura cu peste 14.000 de km/h și va ajunge în orice punct pe glob în cel mult o oră

Un startup din SUA lucrează la un avion hipersonic care ne-ar putea transporta în orice punct de pe glob în cel mult o oră, potrivit Bloomberg.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.