UE va primi peste 200 de milioane de doze de vaccin BioNTech-Pfizer în al doilea trimestru

Vaccin Pfizer

Uniunea Europeană aşteaptă peste 200 de milioane de doze de vaccin BioNTech-Pfizer în al doilea trimestru.

Uniunea Europeană (UE) trebuie să primească peste 200 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 de la BioNTech-Pfizer în al doilea trimestru, după încheierea unui acord ce prevede o „accelerare" a livrărilor, a anunţat marţi Comisia Europeană, în timp ce administrarea vaccinului AstraZeneca a fost suspendată recent în mai multe ţări membre ale UE, informează AFP.

Executivul european, însărcinat să negocieze comenzile de vaccinuri în numele statelor membre, a anunţat încheierea unui acord cu laboratorul german BioNTech şi cel american Pfizer în vederea accelerării livrării a 10 milioane de doze în raport cu calendarul iniţial, potrivit unui comunicat, transmite Agerpres.

„Această accelerare (...) va majora la peste 200 de milioane numărul total de doze de vaccin BioNTech-Pfizer aşteptate în al doilea trimestru. Aceasta oferă statelor membre o marjă de manevră şi potenţial va acoperi deficienţe din livrările altor vaccinuri”, a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Un prim contract semnat toamna trecută de UE prevedea livrarea a 200 de milioane de doze BioNTech înainte de septembrie 2021, apoi a 100 de milioane mai târziu. Calendarul exact nu a fost dezvăluit.

Citește și
pfizer
O nouă tranşă de vaccin Pfizer ajunge luni în România. Câte doze primim
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un al doilea contract încheiat pe 8 ianuarie prevede livrarea a 300 de milioane de doze suplimentare (200 de milioane însoţite de o opţiune pentru încă 100 de milioane de doze), cu până la 75 de milioane de doze disponibile începând din trimestrul al doilea.

Livrarea „accelerată" a 10 milioane de doze anunţată marţi face parte din opţiunea de 100 de milioane de doze din acest al doilea contract, care iniţial ar fi trebuit să fie disponibile abia începând din trimestrul al treilea al anului 2021, precizează comunicatul.

Foarte criticată pentru încetineala livrărilor şi întârzierile importante din partea grupului AstraZeneca, Comisia Europeană mizează pe o creştere a livrărilor în aprilie-iunie, cu un ritm mediu de 100 de milioane de doze pe lună pe întreg trimestrul pentru ansamblul vaccinurilor autorizate în UE.

Însă, acest calendar ar putea fi compromis de întârzierile din livrările de doze din vaccinul produs de AstraZeneca, a cărui utilizare a fost suspendată în ultimele zile de mai multe ţări membre ale UE, în urma formării de tromboze la persoane vaccinate cu acest ser.

Comisia Europeană vizează imunizarea a 70% dintre europeni până la sfârşitul verii.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
UE va compensa întârzierea livrărilor de vaccin AstraZeneca cu ajutorul Pfizer
UE va compensa întârzierea livrărilor de vaccin AstraZeneca cu ajutorul Pfizer

Uniunea Europeană va putea să îşi respectele ţintele referitoare la vaccinările împotriva Covid-19 în pofida întârzierii livrărilor vaccinurilor fabricate de AstraZeneca.

O nouă tranşă de vaccin Pfizer ajunge luni în România. Câte doze primim
O nouă tranşă de vaccin Pfizer ajunge luni în România. Câte doze primim

Luni, 15 martie, sosește în România o nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech care constă în 224.640 doze.

Studiu: Vaccinul Pfizer are o eficacitate de 97% contra cazurilor simptomatice de Covid-19
Studiu: Vaccinul Pfizer are o eficacitate de 97% contra cazurilor simptomatice de Covid-19

Vaccinul Pfizer/BioNTech are o eficacitate de 97% împotriva cazurilor simptomatice şi a formelor grave de COVID-19, conform unui studiu realizat în condiţii reale în Israel.

Premierul Florin Cîțu: „România va primi suplimentar 170.000 de doze de vaccin Pfizer în luna martie”
Premierul Florin Cîțu: „România va primi suplimentar 170.000 de doze de vaccin Pfizer în luna martie”

România va primi suplimentar 170.000 de doze de vaccin de la BioNTech-Pfizer în luna martie.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.