Comisia Europeană: Măsurile Poloniei şi Ungariei de interzicere a importurilor de cereale din Ucraina sunt inacceptabile

ue, comisia europeana

Acţiunile comerciale unilaterale ale statelor UE sunt "inacceptabile", a transmis duminică un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, după ce Polonia şi Ungaria au interzis importurile de cereale şi alte produse alimentare ucrainene.

UE şi-a deschis piaţa fără a li se impune respectarea standardelor europene de calitate, iar acest lucru a provocat pierderi sectorului agricol al ţărilor central şi est-europene din cauza supraofertei şi prăbuşirii preţurilor.

"Avem cunoştinţă de anunţurile Poloniei şi Ungariei privind interzicerea importurilor de cereale şi alte produse agricole. În acest context, este important să subliniem că politica comercială este o competenţă exclusivă a UE şi, prin urmare, acţiunile unilaterale sunt inacceptabile", a indicat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, citat de Reuters, scrie Agerpres.

Pentru a ajuta Ucraina după războiul pornit de Rusia contra acestei ţări în februarie anul trecut, UE a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială aplicate importurilor de cereale şi altor produse alimentare ucrainene. Deşi statele central şi est-europene au sesizat Comisiei Europene distorsiunile provocate astfel pe pieţele lor, instituţia comunitară a prelungit recent liberalizarea acestor importuri ucrainene până în iunie 2024.

Prin urmare, pentru a-şi proteja sectorul agricol, Polonia şi Ungaria au interzis importurile acestor produse ucrainene. Între timp, duminică guvernul polonez a anunţat că interzice inclusiv tranzitul lor prin Polonia, până când vor fi convenite cu Ucraina măsuri care să asigure că aceste produse destinate ţărilor terţe doar tranzitează Polonia şi nu rămân în această ţară.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Guvernul polonez s-a referit astfel la aşa-numitele "coridoare de solidaritate" pentru exportul cerealelor ucrainene pe căi terestre, coridoare convenite tot în cadrul UE pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele către statele terţe. Însă mari cantităţi de cereale ucrainene destinate iniţial statelor terţe şi transportate prin aceste coridoare au rămas pe pieţele ţărilor central şi est-europene.

Grupuri de agricultori polonezi au recurs la acţiuni de protest faţă de intrarea în ţară a cerealelor ucrainene mai ieftine, dar care "nu au densitatea şi calitatea" cerute producătorilor locali. Ei cer acum aplicarea unei taxe vamale de 50% asupra cerealelor ucrainene, în condiţiile în care, potrivit agricultorilor polonezi, circa 2,5 milioane de tone de astfel de cereale sunt în prezent stocate în Polonia.

Ucraina a protestat sâmbătă după interdicţia anunţată de guvernul polonez, susţinând că aceasta încalcă acordurile bilaterale, şi a cerut negocieri pentru reglementarea situaţiei. Potrivit agenţiei ucrainene Ukrinform, miniştrii de resort polonez şi ucrainean vor avea luni o întâlnire în Polonia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.