UE a prezentat o nouă strategie privind reîntoarcerea voluntară a migranților în țările de origine

Cel puțin 140 de migranți s-au înecat în largul coastelor senegaleze
Getty

Comisia Europeană a prezentat marţi o nouă strategie vizând creşterea numărului de solicitanţi de azil respinşi care revin în mod voluntar în ţările de origine, transmite dpa.

Strategia promovează returnarea voluntară şi reintegrarea ca parte integrantă a unui sistem comun al UE pentru returnări, un obiectiv-cheie al noului Pact privind migraţia şi azilul, menţionează un comunicat al executivului UE.

Acesta precizează că strategia stabileşte măsuri practice menite să consolideze cadrul juridic şi operaţional pentru returnările voluntare din Europa şi din ţările de tranzit, să amelioreze calitatea programelor de returnare şi reintegrare, să stabilească legături mai bune cu iniţiativele de dezvoltare şi să consolideze cooperarea cu ţările partenere.

Noua strategie este necesară dat fiind că doar o treime dintre cei care 'nu au drept de şedere în UE' se întorc în realitate în ţările de origine, a afirmat comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson.

Activişti pentru drepturile omului au arătat însă că această cifră este exagerată, întrucât include cazurile de solicitanţi de azil care au făcut recurs, iar mulţi dintre ei câştigă în a doua instanţă, notează dpa.

Citește și
Barcă cu migranți
O ambarcațiune cu 130 de migranți s-a scufundat în Mediterană. Nu au fost găsiți supraviețuitori
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

'Revenirile voluntare sunt întotdeauna opţiunea mai bună: ele pun în centrul atenţiei individul, sunt mai eficiente şi mai puţin costisitoare', a subliniat Ylva Johansson într-un comunicat de presă.

Conform executivului UE, numai o treime dintre reveniri au fost pe baze voluntare. Potrivit cifrelor Comisiei, returnările forţate costă 3.414 euro per persoană, comparativ cu 560 de euro în cazul celor voluntare. Returnarea migranților din țările de tranzit costă aproximativ 2.500 de euro per persoană.

Comunicatul mai arată că, prin intermediul mandatului său consolidat, Frontex poate sprijini statele membre în toate etapele procesului de returnare voluntară şi de reintegrare, inclusiv în ceea ce priveşte consilierea premergătoare returnării, sprijinul ulterior sosirii şi monitorizarea eficacităţii asistenţei pentru reintegrare.

Noua strategie îşi propune să crească procentul de reveniri voluntare, prin crearea unui cadru european de consiliere.

Furnizarea de consiliere timpurie, personalizată şi eficace în materie de returnare, care să ţină seama de circumstanţele individuale, de nevoile copiilor şi ale grupurilor vulnerabile, precum şi de sprijinul după returnare, îmbunătăţeşte şansele persoanelor returnate de a se reintegra cu succes şi în mod durabil în comunităţile din ţara lor de origine, subliniază Bruxelles-ul.

Comisia va asigura o utilizare mai coordonată a resurselor financiare care vor fi disponibile în cadrul diferitelor fonduri ale UE pentru a sprijini întregul proces de returnare voluntară şi de reintegrare, mai arată comunicatul executivului UE.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Nouă kurzi, escortați peste graniță de polițiștii de frontieră. I-au filat până au descoperit călăuza
Nouă kurzi, escortați peste graniță de polițiștii de frontieră. I-au filat până au descoperit călăuza

Nouă kurzi irakieni au fost scoşi duminică, cu forţa, din România, şi predaţi autorităţilor bulgare, de ofiţerii Poliţiei de frontieră Giurgiu.

O ambarcațiune cu 130 de migranți s-a scufundat în Mediterană. Nu au fost găsiți supraviețuitori
O ambarcațiune cu 130 de migranți s-a scufundat în Mediterană. Nu au fost găsiți supraviețuitori

Nava Ocean Viking al a ONG-ului SOS Mediterana cu sediul la Marsilia, a reperat joi cel puţin zece cadavre în largul coastelor Libiei în apropierea unei bărci gonflabile răsturnate care transmisese semnale că se află în primejdie, informează dpa.

Tragedie în Caransebeș. Un afgan de 28 de ani a fost călcat de tren
Tragedie în Caransebeș. Un afgan de 28 de ani a fost călcat de tren

Zona de vest devine un punct fierbinte pe harta României și tot mai multe incidente dramatice sunt legate de migranții care au ajuns acolo.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.