Ucrainenii susţin că au doborât mai multe baloane ruseşti deasupra Kievului. Alertele aeriene au sunat în capitală

balon ucraina
Twitter/@Europa_Insider

Şase baloane ruseşti au fost reperate deasupra Kievului şi majoritatea au fost doborâte de apărarea aeriană ucraineană, a declarat miercuri administraţia militară a regiunii.

Aceasta a declarat că baloanele ar fi putut transporta reflectoare şi echipamente de recunoaştere, dar nu a precizat când au zburat deasupra capitalei, deşi miercuri au fost emise alerte aeriene la Kiev, conform news.ro.

"Potrivit unor informaţii care se clarifică acum, acestea au fost baloane care se deplasează în aer propulsate de vânt", a scris administraţia militară pe aplicaţia de mesagerie Telegram. "Scopul lansării baloanelor a fost, probabil, de a detecta şi epuiza apărarea noastră aeriană", a adăugat instituţia.

Cu puţin timp înainte de acest anunţ, purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene, Iuri Ihnat, declarase că Rusia ar putea folosi baloane într-o nouă campanie de conservare a stocurilor sale de drone de recunoaştere.

"Dronele de recunoaştere precum Orlan-10 sunt acum folosite mai rar (de Rusia) şiei s-au gândit: De ce să nu folosim aceste baloane?. Aşa că le folosesc", a declarat Ihnat pentru televiziunea ucraineană.

Citește și
avioane mig
Ce spun fizicienii români despre OZN-urile depistate: Pot fi „tehnologii avansate ale altor state”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ulterior, el a confirmat că sirenele de alarmă aeriană au sunat miercuri în capitală din cauza baloanelor care zburau pe cer.

Rusia nu a comentat imediat afirmaţiile privind baloanele deasupra Kievului.

Marţi, spaţiul aerian al Republicii Moldova a fost închis temporar, din motive de securitate, fiind redeschis după mai mult de trei ore, în timp ce sistemul de supraveghere aeriană al Forţelor Aeriene Române a detectat marţi, în jurul orei 12.30, în spaţiul aerian naţional o ţintă aeriană de dimensiuni mici, având caracteristicile de evoluţie asemănătoare unui balon meteorologic. Echipajele a două aeronave trimise în zonă nu au confirmat însă prezenţa ţintei aeriene nici vizual, nici pe radarele de bord.

Toate aceste evoluţii au loc în contextul în care SUA au doborât la 4 februarie în largul coastelor sale atlantice un balon chinezesc presupus a fi de spionaj. Ulterior aviaţia americană a mai doborât trei obiecte zburătoare mai mici, neidentificate, ale căror rămăşiţe sunt încă în curs de recuperare sau pe cale de a fi examinate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Spaţiul aerian al Republicii Moldova a fost închis din cauza unui obiect neidentificat, asemănător unui balon
Spaţiul aerian al Republicii Moldova a fost închis din cauza unui obiect neidentificat, asemănător unui balon

Spaţiul aerian al Republicii Moldova a fost închis marţi, pentru puţin peste două ore, după ce un obiect neidentificat de mici dimensiuni asemănător unui balon meteorologic a fost detectat în zona oraşului Soroca, relatează PRO TV Chișinău.

Ce spun fizicienii români despre OZN-urile depistate: Pot fi „tehnologii avansate ale altor state”
Ce spun fizicienii români despre OZN-urile depistate: Pot fi „tehnologii avansate ale altor state”

Forțele Aeriene Române au fost alertate după ce un obiect zburător neidentificat ce părea un balon meteorologic a fost depistat în spațiul aerian din sud-estul țării.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.