Ucraina a cerut o întâlnire cu reprezentanții Rusiei în termen de 48 de ore

Ucraina a cerut o întâlnire cu reprezentanții Rusiei în termen de 48 de ore
Getty

Ucraina a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Rusiei și ai altor state membre ale OSCE în termen de 48 de ore.

Potrivit BBC, duminică, ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a spus că întâlnirea a fost solicitată după ce Moscova a ignorat cererile oficiale ale Kievului de a-i oferi explicații legate de acumularea de trupe la graniță.

Acesta a precizat că "următorul pas" este solicitarea unei întâlniri în următoarele 48 de ore pentru "transparență" cu privire la planurile Rusiei.

Moscova a negat orice plan de invadare a Ucrainei, în ciuda faptului că aproximativ 100.000 de soldați ruși se află la granița dintre cele două state.

Chiar și așa, unele țări occidentale au avertizat că Rusia se pregătește pentru acțiuni militare, SUA spunând că Moscova ar putea dispune bombardamente aeriene "în orice moment".

Citește și
Avion
Ucraina sfătuieşte companiile aeriene să ocolească Marea Neagră din cauza unor exerciţii navale ruseşti
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În acest context, peste zece țări și-au îndemnat cetățenii să părăsească Ucraina, iar unele și-au retras personalul din ambasadele aflate în capitala ucraineană.

CBS News dezvăluit, citând trei surse, că SUA se pregătesc să-și retragă tot personalul de la Kiev în următoarele 48 de ore.

În altă ordine de idei, Kuleba a spus că Ucraina a cerut, vineri, răspunsul Rusiei cu privire la intențiile sale militare din apropierea teritoriului Ucrainei, în baza așa-numitului document de la Viena al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) din 2011, care conține un mecanism de reducere a riscurilor de securitate.

"Dacă Rusia este serioasă când vorbește despre indivizibilitatea securității în spațiul OSCE, trebuie să își îndeplinească angajamentul față de transparența militară pentru a detensiona lucrurile și pentru a spori securitatea pentru toți", a spus el.

La rândul spu, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a precizat că nu a observat nicio dovadă conform căreia Rusia plănuiește o invazie în zilele următoare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pe Rusia o ”doare-n cot” de sancțiuni, după ce a înconjurat Ucraina. Singurii care nu se tem de război sunt chiar ucrainenii
Pe Rusia o ”doare-n cot” de sancțiuni, după ce a înconjurat Ucraina. Singurii care nu se tem de război sunt chiar ucrainenii

Moscova "nu se sinchisește" de sancțiunile occidentale, a declarat fără strop de diplomație ambasadorul Rusiei în Suedia.  

Ucraina sfătuieşte companiile aeriene să ocolească Marea Neagră din cauza unor exerciţii navale ruseşti
Ucraina sfătuieşte companiile aeriene să ocolească Marea Neagră din cauza unor exerciţii navale ruseşti

Ucraina a sfătuit companiile aeriene să evite să zboare deasupra apelor deschise ale Mării Negre de luni până sâmbătă, din cauza exerciţiilor navale ruseşti care au loc acolo, informează Reuters, citată de Agerpres.

Traian Băsescu spune că Rusia nu va invada Ucraina: ”Putin nu poate câștiga”. De ce trebuie să susținem Ucraina: ”Urmăm noi”
Traian Băsescu spune că Rusia nu va invada Ucraina: ”Putin nu poate câștiga”. De ce trebuie să susținem Ucraina: ”Urmăm noi”

Fostul preşedinte Traian Băsescu scrie într-o postare pe Facebook, de ce crede că Federaţia Rusă nu va invada Ucraina, el apreciind că ”preşedintele Putin nu poate câştiga”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.