Trei persoane au murit pe loc după ce o mașină s-a izbit de peretele unui tunel și a luat foc. FOTO

tunel monaco
Shutterstock

Trei persoane au murit într-un accident de maşină produs, sâmbătă, într-un tunel din Principatul Monaco, au informat autorităţile locale, potrivit DPA.

O maşină s-a izbit de peretele tunelului din centrul oraşului şi a luat foc, potrivit autorităţilor. Fumul a ajuns în clădirile rezidenţiale adiacente, de unde circa 12 rezidenţi au trebuit evacuaţi, relatează Agerpres.

Ocupanţii maşinii erau morţi la momentul în care pompierii au reuşit să-i recupereze. Niciun alt vehicul nu a fost implicat în accident.

Tunelul rămâne închis deocamdată, au precizat autorităţile.

Tunelul Louis II, în care s-a produs accidentul, face parte din circuitul de Formula 1 din Monaco.

Citește și
dan barna
Primele declarații ale lui Dan Barna, după accident: Am fost acroșat de o mașină pe o trecere de pietoni
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pompierii au fost prezenţi la faţa locului cu 30 de ofiţeri, a relatat ziarul Monaco-Matin. Două persoane au fost transportate la spital după ce au inhalat fum.

Poliţia încearcă să clarifice circumstanţele în care s-a produs accidentul.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cursă nebună, cu poliția pe urme, în Craiova. Un motociclist a intrat într-o mașină și a ajuns pe autospeciala de Poliție
Cursă nebună, cu poliția pe urme, în Craiova. Un motociclist a intrat într-o mașină și a ajuns pe autospeciala de Poliție

Urmărire încheiată cu accident, pe străzile din Craiova.  

Primele declarații ale lui Dan Barna, după accident: Am fost acroșat de o mașină pe o trecere de pietoni
Primele declarații ale lui Dan Barna, după accident: Am fost acroșat de o mașină pe o trecere de pietoni

Deputatul USR Dan Barna, implicat vineri seara într-un accident rutier, în Bucureşti, a avut o reacție pe Facebook. 

Dan Barna, implicat într-un accident rutier în Bucureşti, în timp ce traversa strada pe o trotinetă electrică
Dan Barna, implicat într-un accident rutier în Bucureşti, în timp ce traversa strada pe o trotinetă electrică

Deputatul USR Dan Barna a fost implicat, vineri seară, într-un accident rutier produs în Bucureşti, după ce, în timp ce traversa strada pe o trotinetă electrică, a fost acroşat de o maşină.

Accident feroviar în care a fost implicat un tren cu 50 de pasageri, în Prahova
Accident feroviar în care a fost implicat un tren cu 50 de pasageri, în Prahova

Un accident feroviar a avut loc, vineri seară, în judeţul Prahova, un tren de persoane în care se aflau 50 de pasageri lovind un camion.

Accident între două microbuze și un TIR, în Constanţa. Două persoane, între care o fetiță de 5 ani, au ajuns la spital
Accident între două microbuze și un TIR, în Constanţa. Două persoane, între care o fetiță de 5 ani, au ajuns la spital

Un accident rutier grav a avut loc, vineri seara, pe DN 3, între localităţile Constanţa şi Valu lui Traian. Două persoane, între care o fetiță de 5 ani, au ajuns la spital, după ce două microbuze și un TIR s-au ciocnit violent.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.